Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:53 08 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XII, prima parte, despre numirea lui Tasin Gemil în funcția de ambasador al României în Republica Azerbaidjan

ro

10 Sep, 2024 17:00 1277 Marime text
Ambasadorul României, Tasin Gemil, la reședința ambasadorului Italiei
  • În prima parte a capitolului XII, Tasin Gemil relatează despre numirea sa în funcția de ambasador al României în Republica Azerbaidjan.
  • Președintele Emil Constantinescu l-a desemnat pe Tasin Gemil  ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Baku, chiar în timpul vizitei oficiale în Republica Azerbaidjan, mai precis în cadrul întâlnirilor oficiale cu partea azerbaidjană.
  • Decretul Prezidențial pentru acreditarea lui Tasin Gemil „în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan” a fost emis la 9 octombrie 1998, cu nr. 334.
  • După 6 ani de activitate, prin Decretul nr. 612/10 octombrie 2003, Tasin Gemil fusese  rechemat oficial de la postul de ambasador în Republica Azerbaidjan, urmând să‐și încheie efectiv misiunea în cel mult 90 de zile, adică până la 10 ianuarie 2004.
 
Volumul istoricului Tasin Gemil „Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ este dedicat relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români, constituind un excelent studiu, documentat, despre tătari.
 
Capitolul XII: Primul și unicul ambasador român de origine turco‐tătară este compus din două părți: Prima parte -  Republica Azerbaidjan, care are 16 subcapitole, și Partea a II-a Turkmenistan, care are 15 subcapitole.

Ambasadorul României, Tasin Gemil, și soția sa (primii din dreapta)  împreună cu ambasadorii Franței și Poloniei (în centru)

 
În acest articol vom prezenta Prima parte din Capitolul XII - Republica Azerbaidjan, care are 16 subcapitole și 77 de pagini. 
 
Ideea devine o realitate extraordinară 
Procedură diplomatică neobișnuită 
Tentative de blocare 
Pregătiri
Deschiderea Ambasadei  
Diplomaţie publică şi culturală 
Genii româneşti omagiate în Azerbaidjan 
Legăturile culturale sunt cele mai durabile 
Relaţiile politicodiplomatice românoazerbaidjene
Mircea Geoană la Baku 
Deschiderea Ambasadei Azerbaidjanului la Bucureşti
Vizita prezidenţială 
Rezultatele vizitei prezidenţiale 
Legături comerciale 
Încheierea misiunii la Baku 
Plecarea din Azerbaidjan.
 

„Mărturisesc că, până în anul 1991, nu mi‐a trecut prin cap nici măcar ideea că aș putea ajunge vreodată ambasador. Iar în perioada comunistă eram mulțumit dacă eram lăsat în pace, să‐mi văd de familie și de lucrările mele. A fost un concurs de împrejurări, în care a contat însă decisiv activitatea mea științifică și conduita mea ca cetățean român“, dezvăluie istoicul în prefața Capitolului XII.

 
În iunie 1998, Zoe Petre, consilierul prezidențial al lui Emil Constantinescu l-a anunțat pe Tasin Gemil că președintele va  începe un turneu în trei țări caucaziene (Azerbaidjan, Armenia și Georgia) și că este inclus în suita prezidențială pentru Azerbaidjan, datorită pregătirii mele de specialitate. Dar exista o condiție: Tasin Gemil trebuia sa accepte numirea sa ca primul ambasador al României în această țară.
 
Luni, 28 iunie 1998, fix la orele 11.00, consilierul prezidențial Zoe Petre l-a sunat să afle răspunsul. Tasin Gemil i-a spus că acceptă onoarea de a fi ambasadorul României în Republica  Azerbaidjan.
„Consilierul Prezidențial Zoe Petre mi‐a spus textual (nu am uitat!): Vă felicit, domnule Ambasador! Ați făcut o alegere înțeleaptă și sunt sigură că veți avea realizări din cele mai bune. A fost prima persoană care a folosit titlul de ambasador în privința mea”,  își amintește autorul.
 
Primele impresii despre Baku nu au fost deloc bune, dezvăluie Tasin Gemil.
 

„Aeroportul nu se deosebea de cele din alte republici foste sovietice și nici de cel vechi de la Domodedovo din Moscova, care fusese destinat legăturilor din interiorul URSS. În afara aeroportului, mă așteptasem la multă verdeață, copaci și flori. Dar, am fost izbit de un aer saharian și peisaj african, cu un drum plin de gropi și pe margini cu case dărăpânate, conducte și fiare contorsionate, multe bălți de petrol urât mirositoare. Spațiul dintre aeroport și orașul Baku se asemăna atunci cu peisajele care sunt ilustrative pentru exploatarea nemiloasă a unor țări bogate în petrol, dar lăsate în sărăcie lucie“, posvește istoricul în subcapitolul „Ideea devine o realitate extraordinară“.

Baku în 1998 era un oraș vechi, de tip persan, de peste o mie de ani, conservat parțial până astăzi în renumitul centru turistic „Icheri Șaher” (Orașul din Interior), și cu clădiri în diferite stiluri occidentale ridicate de arhitecți europeni, îndeosebi italieni, francezi, polonezi și ruși. Descoperirea petrolului la jumătatea secolului al XIX‐lea a îmbogățit deodată o serie de oameni cu noroc, care și‐au cheltuit banii câștigați pe neașteptate în Italia, Franța, Rusia, de unde au adus și arhitecți pentru a le construi case și palate asemănătoare cu cele pe care le văzuseră acolo.
 
În același timp, Baku era și un oraș provincial ruso‐sovietic, pe care își pusese amprenta stilul grandoman de inspirație politică de la Moscova.
 
Președinte Emil Constantinescu l-a desemnat pe Tasin Gemil  ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Baku, chiar în timpul vizitei oficiale în Republica Azerbaidjan, mai precis în cadrul întâlnirilor oficiale cu partea azerbaidjană.

 

„Repet, sunt convins de faptul că Președintele Emil Constantinescu și Doamna Consilier Prezidențial Zoe Petre au dat dovadă de mare curaj și hotărâre, când i‐au pus pe securiști, încă atotputernici, în fața faptului împlinit“ povestește istoricul în subcapitolul „Procedură diplomatică neobișnuită“.



Chestiunea deschiderii Ambasadei României la Baku a devenit publică și oficială la întâlnirea Președintelui României și a delegației române cu Președintele Parlamentului și cu un grup de deputați azerbaidjeni, în clădirea Parlamentului din Baku, în după amiaza aceleași zile de 30 iunie 1998.
 
În subcapitolul „Tentative de blocare“, Tasin Gemil dezvăluie cum securiștii au încercat să-l  convingă astfel să renunțe la postul de ambasador.

 

„Cred că aceștia i‐au instigat pe unii din conducerea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco‐Musulmani din România (UDTTMR) să trimită Președintelui Emil Constantinescu o scrisoare de protest față de numirea mea ca ambasador în Republica Azerbaidjan, invocând faptul că sunt membru PDSR. (...)  Era pentru prima oară, în 120 de ani, când un tătar, turc,  musulman din România era numit în funcția de ambasador, ceea ce era onorant nu numai pentru comunitate, ci și pentru toți tătarii din lume. Iar liderii tătari de atunci cereau Președintelui României să revoce numirea mea ca ambasador al României!“, mai dezvăluie autorul.



Decretul Prezidențial pentru acreditarea lui Tasin Gemil „în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan” a fost emis la 9 octombrie 1998, cu nr. 334, se precizează în subcapitolul „Pregătiri“.

Ambasadorul Tasin Gemil într‐o conversație amicală cu secretarul general al TRACECA

 


Înainte de a pleca la post, Tasin Gemil a fost primit şi de către Andrei Pleşu, ministrul de Externe în acea vreme. Întâlnirea a fost relativ scurtă, dar politeţea de înaltă clasă a dlui. Ministru i‐a lăsat amintiri de neşters.

„Din păcate, nu am regăsit aceeaşi atitudine şi la alţi miniştri de externe care au venit după Domnia Sa. Dl. Ministru Andrei Pleşu a ţinut să mă conducă până la uşa cabinetului său şi urându‐mi succes, a făcut o remarcă pe care nu am uitat‐o: ֿ«Domnule profesor Gemil, aţi studiat mii de documente istorice lăsate de alţii, acum trebuie să creaţi dv. documente istorice, ceea ce nu este însă o treabă uşoară»”, relatează istoricul.

 
În subcapitolul „Deschiderea Ambasadei“,
aflăm că Tasin Gemil a ajuns la Baku, pe la sfârșitul lunii noiembrie 1998, împreună cu soția și cu două geamantane, în care se aflau și unele lucruri necesare Ambasadei. Tasin Gemil a a trebuit să se ocupe personal de toate problemele legate de deschiderea Ambasadei. Ajutorul cel mai de preţ a fost soția sa și nu personalul Ambasadei.
 

 „Mi‐am dat seama repede că atât autoritățile, cât și populația m‐au întâmpinat cu multă prietenie, chiar cu satisfacție și mândrie aș putea spune. Republica Azerbaidjan, ca și celelalte republici foste sovietice, își redescoperea atunci identitatea și demnitatea națională. Azerbaidjenii au receptat trimiterea unui ambasador de origine turcă în țara lor ca pe un gest de prietenie și respect față de ei din partea României. De altminteri, această idee a fost exprimată deschis în fața Președintelui Ion Iliescu, în octombrie 2002, de către cel mai îndreptățit reprezentant al societății civile din Azerbaidjan, marele poet și dramaturg Bahtiyar Vahabzade. Așa cum voi explica la locul cuvenit, nu aceeași percepție au avut însă față de mine și autoritățile turkmene, în primul rând președintele Saparmyrat Niyazow“, subliniază istoricul.

 

Înainte de a pleca la post, Tasin Gemil fusese primit de Președintele Emil Constantinescu. Întrevederea a fost între patru ochi, în Biblioteca Palatului Cotroceni, seara târziu, și a durat aproape o oră. Președintele i‐a trasat liniile directoare și obiectivele fundamentale ale misiunii de cel dintâi ambasador în Republica Azerbaidjan.
 

„Pot să spun că, din obiectivele de bază formulate în mod concret de către Președintele României, doar unul singur  nu am putut să‐l ating. Pe toate celelalte misiuni, care mi‐au fost încredințate personal de Președintele României, le‐am îndeplinit cu succes. Domnul Președinte Emil Constantinescu mă gratulează chiar și astăzi cu titlul de „ambasador excepțional” și afirmă deschis că se mândrește cu alegerea pe care a făcut‐o atunci, numindu‐mă ambasador în Azerbaidjan (...). La sfârșitul mandatului meu, în decembrie 2003, între România și Azerbaidjan fusese construit un pod suficient de solid al prieteniei și colaborării pe multiple planuri“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Deschiderea Ambasadei“.

 
Tasin Gemil a fost implicat în găsirea sediului potrivit pentru Ambasada României. Împreună cu soția sa și agenții imobiliari a vizitat 100 de imobile până a găsit vila potrivită. În cele din urmă, sediul Ambasadei a devenit o vilă nouă, dar departe de centru, în schimb reşedinţa ambasadorului în centrul oraşului, dar într‐o clădire veche, reamenajată, într‐o zonă zgomotoasă, dar şi nesigură, fiind la parter.
 
Ambasada s‐a mutat în noul sediu în ziua de 03 martie 1999. Era o vilă nouă, cu două nivele şi subsol, aflată în cartierul Gençlik, în raionul Nerimanov, strada Tariverdieva nr. 9A. Sediul Ambasadei a fost vizitat, în octombrie 2002, de Preşedintele Ion Iliescu, care a fost plăcut impresionat de eleganţa şi facilităţile clădirii; a ţinut să-l felicite personal pe Tasin Gemil.
 

„Ridicarea drapelului României pe clădirea Ambasadei (09.03.1999) am făcut‐o în cadrul unui ceremonial solemn, în care a fost intonat imnul naţional al României, în prezenţa întregului personal al Ambasadei, inclusiv a membrilor de familie“, punctează Tasin Gemil.

 
În Azerbaidjan, primirea de care s-a bucurat Tasin Gemil a fost deosebit de cordială. 
 

„Un prieten azer îmi spunea că «nici ambasadorii Turciei nu au fost primiţi cu atâta căldură cum aţi fost primit dvׅ»”, dezvăluie autorul.

 
Potrivit protocolului diplomatic, Tasin Gemil a făcut vizite tuturor celor 32 de ambasadori străini care erau atunci în Baku. Cum este regula, prima vizită a făcut‐o ambasadorului Rusiei, în calitatea sa de decan al Corpului Diplomatic.
 
Zilnic, Tasin Gemil avea întâlniri, vizite, primiri, conferinţe, emisiuni radio şi tv., interviuri, lunchuri, dineuri şi recepţii. Citea zilnic vreo 15 ziare și urmărea, până târziu în noapte, toate canalele tv azere, în primul rând emisiunile de ştiri şi comentarii.
 
Desigur, trebuia să scrie şi rapoarte acasă. În medie, a trimis 1,77 rapoarte diplomatice pe zi lucrătoare, fără a pune la socoteală rapoartele cu caracter administrativ, care au fost şi ele multe.
 

„Curând, am reuşit să înfiinţez două fundaţii, care mi‐au fost de mare folos în promovarea culturii şi imaginii României în Azerbaidjan“, mai relatează Tasin Gemil în subcapitolul „Deschiderea Ambasadei“.

 
Urmează subcaitolul „Diplomaţie publică şi culturală“, în care află că Societatea Azerbaidjan‐România (SAR) a fost legalizată la 02 iunie 1999, iar sociaţia de Legături Culturale Azerbaidjan‐România (ALCAR), la 10 mai 2000. Erau primele de acest gen din Republica Azerbaidjan şi au fost mijloacele legale prin care Tasin Gemil și-a desfăşurat cu brio activitatea de promovare a culturii româneşti şi a imaginii României în ţara de reşedinţă.
 
Transpunerea efectivă a programului ambasadorului Tasin Gemil de promovare a imaginii  României a început în primăvara anului 1999.

 

„Cu prilejul vizitei protocolare pe care am făcut‐o rectorului Universităţii de Stat din Baku, acad. Abel Maharramov, în ziua de 23 martie 1999, i‐am sugerat acestuia că aş putea ţine cursuri de istorie a României în contextul relaţiilor internaţionale. Rectorul a aprobat imediat propunerea şi m‐a declarat, desigur neoficial, membru al corpului profesoral al Universităţii de Stat din Baku. Era cea mai veche şi cea mai prestigioasă universitate din Republica Azerbaidjan. La 5 aprilie 1999, am ţinut primul curs, într‐o aulă arhiplină nu numai cu studenţi, ci şi cu profesori, între care şi academicieni“, susție istoricul.

 
Interviurile dese şi cuprinzătoare, pe diverse teme, pe care Tasin Gemil le‐a acordat principalelor publicaţii, posturi de radio şi tv au reprezentat o altă cale eficientă de formare a imaginii României în Azerbaidjan. Interviurile tipărite sunt multe (peste 80) şi nu numai în azeră, ci şi în turcă, franceză, rusă şi engleză, deoarece în Azerbaidjan apăreau încă de atunci şi publicaţii în aceste limbi.
 
Subcapitolul „Genii româneşti omagiate în Azerbaidjan“ povestește despre adunare solemnă dedicată omagierii lui Mihai Eminescu, care a avut loc în ziua de 7 ianuarie 2000, orele 14.00, la Sediul Uniunii Scriitorilor din Republica Azerbaidjan.
 

„Trebuie să recunosc că am avut marea şansă să‐l întâlnesc pe marele scriitor Bahtiyar Vahabzade şi să mă bucur de prietenia lui. Fără susţinerea lui apropiată nu cred că aş fi reuşit să‐l impun aşa de repede pe Mihai Eminescu în peisajul literar azerbaidjan şi nici să reuşesc atât de uşor în străduinţele mele de a elimina  terminologia separatistă moldovenească, cultivată timp de 200 de ani de ruşi în tot spaţiul fost ţaristo‐sovietic“, a menționat Tasin Gemil.

Programul lui Tasin Gemil de formare a imaginii României a continuat cu personalitatea marelui sculptor Constantin Brâncuşi.


Convorbire între Președintele Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev
 
În ziua de 25 octombrie 2000, cu ajutorul ALCAR şi al unui cunoscut pictor sculptor Yusif Mirza, Tasin Gemil a  organizat o expoziţie de fotografii ale operei lui Constantin Brâncuşi.
 
În ziua de 5 noiembrie 2001, în salonul de artă „Qala” al Primăriei Baku, din Icheri Șeher (Oraşul din Interior/Vechi), a fost vernisată expoziţia „Pictorul azerbaidjan Yusif Mirza în patria lui Brâncuşi”. Au fost expuse 17 lucrări originale realizate de Yusif Mirza în Gorj sau inspirate din viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. A fost un succes cel puţin tot atât de mare ca şi prima expoziţie consacrată lui Constantin Brâncuşi în Baku. Marele sculptor român a intrat în conştiinţa artistică a azerbaidjenilor cultivaţi.
 
În aceeaşi lună noiembrie, mai precis la 27 noiembrie 2001, deci cu câteva zile înainte de Ziua Naţională, Tasin Gemil a organizat „Ziua Muzicii Româneşti”.
 

„A fost un adevărat regal de muzică românească, în care George Enescu a fost, desigur, Regele. Pereţii salonului erau plini cu afişe originale care anunţau reprezentări muzicale româneşti pe scenele lirice azerbaidjene; cele mai multe fiind din anii 1950‐1970“, scrie autorul.

 
Acţiunile dedicate lui N. Titulescu au început la Baku, în ziua de 06 martie 2002, cu o Sesiune ştiinţifică organizată de ALCAR împreună cu Societatea de Studii privind Probleme de Relaţii Internaţionale ale Azerbaidjanului şi cu Asociaţia Tinerilor Diplomaţi Azerbaidjeni. Ca de obicei, acţiunea a avut ecouri largi în presă. Unul dintre ziarele azerbaidjene cele mai mari, „Yeni Azerbaycan”, din 07.03.2017, a titrat: „Azerbaidjanul cunoaşte un nou geniu român. Ideile lui N. Titulescu sunt valabile şi în zilele noastre”.
 
Abia cu o lună înainte de plecarea din Azerbaidjan, Tasin Gemil a  reușit să‐l fac cunoscut și pe Dimitrie Cantemir acolo, deşi începuse demersurile în acest sens încă din aprilie 2003.
 

„Cele mai durabile şi puternice relaţii între două popoare şi ţări sunt cele care sunt clădite pe temelia solidă a legăturilor culturale. Raporturile politice dintre două ţări pot fi stricate într‐o clipă, cele economice în câteva zile, dar cele culturale nu pot fi distruse nici în secole“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Legăturile culturale sunt cele mai durabile“.

 
Prin Decretul nr. 1088, din 21 decembrie 2001, Preşedintele României Ion Iliescu l‐a decorat pe marele poet şi dramaturg azerbaidjan acad. Bahtiyar Vahabzade cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor. Eraprima şi, singura decoraţie acordată de Preşedintele României unui om de cultură din spaţiul turcofon fost sovietic. Propunerea pentru această decoraţie Tasin Gemil o făcuse încă din vara anului 2001, prin intermediul Cancelarului Ordinelor, consilierul de stat Gheorghe Angelescu.
 
La data de 17 iunie 2002, Tasin Gemil a organizat în salonul Ambasadei o nouă conferinţă de presă, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Azerbaidjan.
 

„Conferinţa de presă a fost un mijloc eficient de difuzare rapidă a unei informaţii sau a unei idei, mijloc la care am apelat destul de des în Azerbaidjan, cu atât mai mult cu cât salonul nostru a fost de fiecare dată plin cu ziarişti şi camere de luat vederi“, dezvăluie istoricul.

 

„Am înţeles destul de repede faptul că România nu reprezenta un obiectiv deosebit de important în politica externă a lui Heydar Aliyev. Noi, România, aveam mai mare nevoie de Republica Azerbaidjan, decât avea aceasta nevoie de noi (...). Nu am reuşit să conving decidenţii din MAE şi chiar oamenii de afaceri români să înţeleagă faptul că Republica Azerbaidjan era căutată şi curtată de cele mai mari cancelarii şi companii ale lumii. România ar fi obţinut mult mai mult din relaţiile cu Azerbaidjanul, în primul rând în plan economic, dacă ar fi ştiut să ţină seama, de la început, de coordonatele şi principiile de bază ale relaţiilor externe ale acestui stat“,  menționează Tasin Gemil în subcapitolul „Relaţiile politico‐diplomatice româno‐azerbaidjene“.

 
Tasin Gemil scrie și desore vizita lui Mircea Geoană la Baku.
 

„Când a venit la Baku, Mircea Geoană cunoştea mult mai bine decât predecesorii săi CiO situaţia din Caucazul de Sud, în general, şi pe cea din Azerbaidjan, în  special. Vizita dlui. Mircea Geoană în Caucazul de Sud (27 februarie – 2 martie 2001), inclusiv în Azerbaidjan (1‐2 martie 2001), a fost o reuşită, mai cu seamă pentru faptul că a fost înfăptuită la începutul mandatului. Dar, eu şi colaboratorii mei de la Ambasadă am rămas cu un regret, mai bine zis, cu o amărăciune în urma acestei vizite a ministrului de externe român la Baku. În ciuda insistenţelor noastre, transmise din timp, ministrul nostru de externe a refuzat să viziteze sediul primei Ambasade a României în Republica Azerbaidjan, deşi a ajuns la sediul reprezentanţei OSCE, care se afla doar la câteva sute de metri de noi“, punctează Tasin Gemil în subcapitolul „Mircea Geoană la Baku“.

 
Din subcapitolul „Deschiderea Ambasadei Azerbaidjanului la Bucureşti“ aflăm demersurile făcute de Tasin gemil pentru deschiderea ambasadei Azerbaidajului la București.
 

„Pe la jumătatea lunii martie 2001, deci numai la două săptămâni după acea convorbire cu dl. Ramiz Mehdiyev, ministrul de externe Vilayet Guliyev mi‐a telefonat, pentru a mă anunţa că Preşedintele Heydar Aliyev ar fi dispus deschiderea cu prioritate a ambasadei Azerbaidjanului la Bucureşti, înaintea chiar a celor din Italia, Polonia, Japonia, care fuseseră deja aprobate şi anunţate“, a subliniat istoricul.

 
Despre vizita oficială în Republica Azerbaidjan a Preşedintelui Ion Iliescu aflăm din subcapitolul „Vizita prezidenţială“.
 
Vizita a început la Baku, în ziua de 29 octombrie 2002, la orele 13.00, când aeronava prezidenţială a aterizat pe Aeroportul Bina, şi s‐a încheiat pe 30 octombrie 2002, orele 20.00, când aceeaşi aeronavă a decolat de pe aeroportul din oraşul Ghendje, deci a durat efectiv o zi şi jumătate.
 

„Am primit şi în scris aprecierile Centralei MAE şi ale Preşedinţiei României pentru organizarea ireproșabilă a vizitei prezidențiale. Adaug şi precizarea că însuşi Preşedintele Ion Iliescu a fost încântat de modul în care s‐a desfăşurat vizita sa în Azerbaidjan, astfel că la plecare, la scara avionului, Domnia Sa m‐a îmbrăţişat şi mi‐a mulţumit, ceea ce nu este puţin pentru un ambasador“, dezvăluie istoricul.

 
În continuare urmează subcapitolele „Rezultatele vizitei prezidenţiale“, „Legături comerciale“, „Încheierea misiunii la Baku“ și „Plecarea din Azerbaidjan“.
 
Potrivit însemnărilor ambasadorul Tasin Gemil a a dosarelor cu copii ale materialelor de presă şi casete video‐audio, numai în anul în 2003, activitatea Ambasadei României la Baku poate fi sintetizată prin următoarele cifre seci: circa 80 de materiale de presă scrisă, din care aproape jumătate sunt interviuri ale şefului misiunii, peste 30 emisiuni de radio (în total 8‐10 ore de emisie) despre România, din care cele mai multe au fost realizate de către membrii ALCAR, peste 40 de apariţii la televiziune, aproape toate fiind ale şefului misiunii, însumând 8‐10 ore de emisie.
 

„Aceste date, valabile exclusiv pentru anul 2003 în planul formării imaginii României, pot fi acceptate şi ca o măsură pentru ceilalţi ani de activitate a Ambasadei sub conducerea mea. România era deja bine cunoscută în Azerbaidjan, ca o ţară europeană prietenă, pe cale de a fi integrată în cele mai importante structuri occidentale, NATO şi UE“, a puncta autorul în subcapitolul „Încheierea misiunii la Baku“.

 
Prin Decretul nr. 612/10 octombrie 2003, Tasin Gemil fusese  rechemat oficial de la postul de ambasador  al României în Republica Azerbaidjan, urmând să‐și încheie efectiv misiunea în cel mult 90 de zile, adică până la 10 ianuarie 2004.
 

„Dar, având în vedere faptul că urma să mă reîntorc la catedră, am cerut Centralei MAE să‐mi aprobe retragerea de la post începând cu 23 decembrie 2003, ceea ce a fost acceptat. Deci, urma să plec din Baku în zorii zilei de 23 decembrie 2003, ceea ce am şi făcut“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Plecarea din Azerbaidjan“.

 
Toată luna decembrie a fost plină de vizite de rămas bun şi ospeţe date în onoarea lui Tasin Gemil de către oficiali şi neoficiali azerbaidjeni.
 

„Am făcut vizite protocolare la prim‐ministru şi la vice prim‐miniştri, la unii miniştri. Preşedintele Parlamentului, regretatul prof. univ. dr. Murtuz Aleskerov, nu şi‐a putut stăpâni lacrimile la despărţire, spunându‐mi că m‐a îndrăgit ca pe un frate, chiar ca pe un fiu, şi că trebuia să mai stau, căci «te iubeşte şi te respectă întregul popor azerbaidjan», a ţinut să adauge venerabilul profesor Murtuz Aleskerov. Ambasadorii Turciei, Franţei, Uzbekistanului, conducătorii unor instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, şefi de partide politice şi asociaţii profesionale au oferit mese în onoarea mea. Imediat după încheierea perioadei de doliu, întregul CD m‐a salutat, oferindu‐mi şi un cadou simbolic de despărţire“, povestește ambasadorul.

 
Ultimul document oficial pe care Tasin Gemil l‐a transmis în ţară, în calitate de ambasador la Baku, a fost invitaţia prim‐ministrului azerbaidjan Artur Rasizade, din 22 decembrie 2003, adresată prim‐ministrului Adrian Năstase, de a face o vizită în Republica Azerbaidjan.

„Lăsam în urmă 46 de tratate, convenţii şi acorduri româno‐azerbaidjene, din care 15 erau în curs de negociere. Cred că nu era puţin, mai ales pentru un început de drum!“, mai scrie istoricul.

 
Volumul poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 37,6 MB
 

Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XI, despre înființarea Universității Ovidius și numirea sa în funcția de ambasador în Azerbaidjan
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul X, dedicat activității de parlamentar - „În cei şase ani, numele şi cuvântul meu au fost respectate şi ascultate“
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolele VIII și IX, despre Revoluția din 1989, înființarea UDTTMR și reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea
 
#DobrogeaDigitală:  „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul IV, o relatare interesantă despre primul loc de muncă de la Eforie Sud și revenirea la Iași ca cercetător științific

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari