Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:32 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Un cartier lăsat în părăgiuire”

ro

07 Apr, 2022 00:00 3948 Marime text

  • La începutul secolului trecut, se înființa în Constanța cartierul CFR-Palas, unde muncitorii de la căi ferate urmau să se mute în case cu chirie
Cartierul aflat la marginea Constanței, între cartierele Medeea și Brătianu a luat ființă în primele decenii ale secolului XX. Cam tot atunci, se năștea și Școala de Ucenici C.F.R, printre primele școli de ucenici din Dobrogea
În același cartier, se înființa Școala Gimnazială nr. 20 (azi, Marin Sorescu), construită la începutul anului 1900, prin două săli de clasă transformate ulterior în atelier-școală, apoi în sală de sport (care funcționează și în prezent), după cum ne dovedesc documentele din anul 1902, din arhiva școlii.
Un articol din ziarul „Dobrogea Jună” (nr. 39, din 17 aprilie 1940) conturează o imagine jalnică a acestei vechi zone a Constanței, acolo unde se înalță astăzi, pe vechile construcții părăginite, un nou cartier rezidențial.
 
„Am mai scris şi altă dată de mizera situaţie a cartierului C.F.R. - Palas din oraşul nostru. Înfiinţat prin 1910, de atunci şi până azi nu i s-a mai făcut niciun fel de reparaţie. Casele au căpătat un aspect jalnic. Multe din ele sunt părăsite, cu geamurile sparte şi uşile căzute. De garduri, nici pomeneală. Lumină nu a avut niciodată. Apa se dă cu porţia, la anumite ore, şi în condiţii cât se poate de precare. Conductele nu au mai fost înlocuite dinainte de războiu. Întrebăm Casa Muncii C.F.R. ce sume a cheltuit cu întreţinerea acestui cartier? Şi doar chiriile se încasează regulat şi se majorează în mod periodic.

S-au învestit sume respectabile în două clădiri mari, cu trei etaje, cari se construesc în momentul de faţă aci. Una a şi fost terminată şi este utilizată ca adăpost pentru ceferiştii cari fac slujbă la drum. Cealaltă nu are încă nici-o raţiune de a fi. Credem că banii învestiţi aci ar fi ajuns pentru repararea întregului cartier.”



#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: imagoromaniae.ro

Citește și: #citeșteDobrogea: Tekirghiol - staţiune balneară şi climaterică în perioada interbelică




 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari