Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:18 26 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitala – revista „Analele Dobrogei” Insula Șerpilor, mit și fascinație

ro

10 Sep, 2020 00:00 1251 Marime text

Răsfoind prețioasa colecție de periodice vechi, din Biblioteca Digitala ZIUA de Constanța, am descoperit un incitant studiu asupra insulei Șerpilor, celebră în literatura greco-romană, unde este identificată cu Leuce, insula celui mai mare dintre vitejii grecilor, Ahile, celebrul erou al Iliadei lui Homer. Acolo animalele ar avea toate culoarea albă, iar „prin văile deşerte rătăceşte sufletul lui Achile şi al altor eroi, căci o astfel de recompensă s'a dat de Jupiter celor buni pentru virtutea lor; virtutea atrage după sine onoare eternă”.
 
E vorba de aproape 20 de pagini de amplă incursiune geografică, istorică, arheologică și mitologică, asupra „miraculosului ostrov” din Marea Neagră, semnat de George Popa Lisseanu, în revista Analele Dobrogei” anul IV, nr.3, din iulie-septembrie 1923.
 

„Până aci am vorbit, după scriitorii moderni şi antici, despre topografia şi geografia insulei Şerpilor. Să vedem în cele următoare care este tradiţiunea despre acest curios ostrov, cari au fost locuitorii şi stăpânitorii lui şi să studiem în urmă monumentele aci descoperite.
Frumoasa poveste despre Leuce, în parte, am putut'o vedea din autorii pomeniţi mai sus, în întregimea ei însă o găsim Ia contimporanul lui Adrian, la prea învăţatul istoric şi filosof Flaviu Arrian. Cităm în traducere această drăgălaşe istorisire:
«Dacă din dreptul acestei guri (Psilon a lstrului) pluteşti cu vântul de Nord spre largul mării, îţi stă înainte o insulă pe care o numesc unii Insula lui Achile, alții însă Cursa lui Achile, alții în fine Alba, pentru culoarea ei.
Se zice că Thetis a scos-o din mare pentru fiul ei, şi că Achile o locueşte. În adevăr, că se găseşte în ea un templu al lui Achile și o statue de lemn, care este o lucrare veche. Insula însă este deşartă de oameni și e păscută de capre nu multe la număr, pe care cei ce se opresc le aduc jertfă lui Achile. Şi daruri multe sunt puse în templu, precum fiole, inele şi pietre mai de preţ […]
Dealtfel nimenea nu poate să-şi facă aici locuință, nici Greci şi nici Barbari. lar cei cari vor fi debarcat în insulă după sacrificiu, trebue să plece la apusul soarelui şi să nu înopteze aci, iar dacă un vânt contrariu îi opreşte de a pluti pe mare, să se repauzeze în golf pe corăbii. Seara se zice că Achile şi Elena se ospătează împreună şi-şi cântă cântece unul atuia, celebrând chiar şi pe Homer. Căci Achile se făleşte că musa Caliope i-a dat lui darul poeziei[…]
 
In evul mediu Insula Şerpilor poartă mai multe numiri, care de care mai arbitrare. Se spune că ea s'a numit Selina sau Cacearia, probabil Chazaria, numire luată dela neamul Chazarilor, cari au stăpânit-o, sau lsola Rosia, adică rusă, sau Nisi, sau Rubra şi Rubea etc.
În harta lui Fredutius de Ancona din secolul al XV-lea, insula Leuce o găsim numită Fidonixi, Insula Şerpilor, sau cu numele turcesc Ilan Adassi.
La anul 1856, Insula Şerpilor devine proprietate turcească, iar la 12 Aprilie 1879 e ocupată de Românî, fiind ministru de război Dabija.”

 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei
 #Analele Dobrogei anul IV, nr 3, 1923
# George Popa Lisseanu
 
 Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.  
 
DREPTURI DE AUTOR  

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.   b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.   

 
Sursa foto : ilustrație din volumul „Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor, de Remulus Seișanu
 
Citeşte şi: 
 
#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”  

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: ”Vițiul şi arivismul ne otrăvesc moralul şi ne consumă munca”  

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Ignoranța, cea mai mare primejdie socială
 
Comentarii








Cele mai recente postari