Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Retroproiecţii literare“, un nou volum semnat de Pericle Martinescu în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

ro

10 Dec, 2019 00:00 2340 Marime text

Volumul „Retroproiecţii literare“, care se află de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, este o culegere de articole mai vechi, publicate de Pericle Martinescu în periodicele anilor 1933-1944, mărturii ori confesiuni neconformiste, strânse şi scuturate de „colbul uitării”.


Autorul foloseşte în această carte procedeul retroproiecţiei din tehnica cinematografică, în care „o suită de imagini dintr-un plan secundar se interpune uneia ce se derulează simultan pe primul plan, într-un spaţiu şi un timp revolut, spre a potenţa o secvenţă de film”.



Adoptând cu preeminenţă criteriul tematic în dauna ordinii cronologice, materialele poartă pecetea unor stări de spirit disparate, aparţinând unei epoci istorice marcate de înfruntări şi nelinişti, de discrepanţe şi confuzii. Fiecare articol este marcat la final cu titlul revistei şi data când a fost publicat iniţial, pentru ca cititorul să reconstituie mai uşor peisajul cultural în care Pericle Martinescu şi-a scris consideraţiile pe marginea unor opere sau autori din literatura română sau universală.


Volumul debutează cu un eseu despre cele patru portrete clasice ale lui Eminescu, în care fizionomia poetului la diverse vârste, „măşti diferite ale aceluiaşi chip”, este pretextul unei reconstituiri intuitive a configuraţiei interioare a „marelui neînţeles”.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF



Mai putem citi, de asemenea, articole despre Titu Maiorescu şi posteritatea sa critică, comentarii asupra „Memoriilor” lui Eugen Lovinescu sau rânduri privind excesele introspecţiei la Anton Holban.


Articolul despre romanul lui Ion Marin Sadoveanu, „Sfârşit de veac în Bucureşti”, este o pitorească oglindă a societăţii româneşti de la sfârşitul veacului al XIX-lea, iar impresiile despre Panait Istrati ne aduc în prim plan destinul dramatic al unei conştiinţe ce poartă în sine „zbuciumul unei umanităţi întregi”.
Descoperim un Gib.I.Mihăescu pasionat de astronomie şi „excelent pictor al însuşirilor rasei româneşti, la care poezia senzuală se îmbină cu voluptăţi de ordin spiritual”, dar şi ample consideraţii despre arta spaniolă, despre cultura şi valorile nepieritoare ale Franţei, despre omul nou al lui Andre Malraux.


Pericle Martinescu ia în discuţie, cu erudiţie şi entuziasm critic, scriitori precum romanticul american Edgar Poe, D.H.Lawrence, James Joyce, Faulkner sau Rimbaud. Sunt demontate, de asemenea, principiile romanului ca specie literară, semnificaţia succesului în acest domeniu, precum şi calităţile pe care ar trebui să le aibă un romancier autentic.


Deşi pare un volum eclectic,Retroproiecţii literare trimite cu gândul la o splendidă tapiţerie, cu teme şi culori ce se întrepătrund armonios, dând parfum unei epoci pe care autorul o filtrează prin propriile lecturi şi afinităţi culturale.



Descoperă în Biblioteca Digitală şi alte volume semnate de Pericle Martinescu!
 

„Existențe și creații literare“, de Pericle Martinescu

„Jurnalul intermitent“, de Pericle Martinescu

„7 ani cât 70”, de Pericle Martinescu

„Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim 1941-1945”, de Pericle Martinescu

„Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu

„Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim 1936-1939. Vulcanul Iubirii“, de Pericle Martinescu
 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari