Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:29 11 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Armeni de seamă din România (I)“ - Simion Tavitian, o nouă carte în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

ro

03 Dec, 2019 00:00 1271 Marime text

Primul dintr-o serie de trei volume apărute la Editura Ex Ponto, în anul 2006, „Armeni de seamă din România” este, după cum afirmă şi prof. univ. dr. Stoica Lascu în Prefaţă, o veritabilă panoramă a figurilor reprezentative pe care etnia armenilor le-a dat culturii şi civilizaţiei româneşti, respectabilul publicist Simion Tavitian oferind celor interesaţi, prin volumul de faţă, biografiile a aproape 100 de „armeni de seamă”.
 

Prolificul om de cultură român de etnie armeană, trăitor în spaţiul dobrogean - autorul sintezei de faţă -, face, însă, în chip fericit, figură aparte în suita autorilor - unii, fără nici o jenă în a-şi afişa lipsa de metodă - de astfel de opuri, atât de specioase, totuşi. El a ştiut, prin selecţia operată, să-şi ilustreze viziunea, obiectivă şi esenţialmente culturală, asupra gingaşei operaţiuni fără a recurge - precum alţi singulari ori multipli autori - la parti-pris-uri, la confuzionări valorice sau omisiuni, la hiperbolizări ori absolutizări, la captări de bunăvoinţe, mai mult sau mai puţin avuabile.

De aceea, cei aproape 100 de «armeni de seamă» din România se constituie, în opinia mea, într-o reuşită a unei elevate maturităţi intelectuale, din partea unui om de dovedită probitate morală şi nealterată conştiinţă civică, cu o remarcabilă stare de spirit ancorată în cerinţele contemporaneităţii.

Profesori, actori, regizori, artişti, prelaţi, ofiţeri, avocaţi, medici, scriitori, jurnalişti, oameni de afaceri, economişti, oameni politici, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi - recompun, prin sita deasă a exigenţei autorului, tabloul intelighenţei românilor de etnie armeană”.



Structurată pe cinci mari capitole, cu o bibliografie serios documentată, lucrarea debutează cu istoricul unei instituţii fundamentale a armenilor, respectiv a milenarei Biserici Apostolice Ortodoxe Armene, urmată de capitolul dedicat Lăcaşurilor de cult de pe întreg cuprinsul României. În capitolul Membrii Academiei Române, celor prezentaţi pe larg în 2004, de acelaşi Simion Tavitian în lucrarea „Armeni sub cupola Academiei Române” li se alătură alţi doi, ajungând la 11 numărul armenilor academicieni. Urmează capitolul Parlamentari, miniştri, şi în cele din urmă capitolul Armeni de seamă din România.


Descoperă şi alte cărţi semnate de Simion Tavitian disponibile în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa!

„Cronica dobrogeană”, de Simion Tavitian

„Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“, de Simion Tavitian

„Meridianul Phoenix. Jurnal de călătorie”, de Simion Tavitian


Citeşte şi:

Simion Tavitian scriitor, cărturar armean din Basarabia

#DobrogeaDigitală Simion Tavitian, profesionalism şi discreţie, mereu în slujba Dobrogei
 
Comentarii








Cele mai recente postari