Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” la aniversare Tradiție, performanță, viitor - oglindite în filmul aniversar „125 de ani de excelență“

ro

29 May, 2021 00:00 3175 Marime text

Prima săptămâna care a marcat celebrarea celor 125 de ani de la înființarea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” s-a încheiat ieri cu proiecția unui film aniversar și cu festivitatea de decernare a unor diplome de onoare pentru profesorii și colaboratorii care au pus umărul la desfășurarea în condiții optime a manifestărilor de omagiere a prestigioasei instituții de învățământ constănțene.

Sala de sport a Colegiului a fost plină de invitați : foști și actuali profesori ai școlii, foști elevi, reprezentanți ai asociației de părinți.
În preambul, a fost prezentat „Albumul unei stări de spirit”, o lucrare de peste 300 de pagini, care urmează să apară la editura „Muntenia” și de care s-a ocupat, cu implicare și devotament, doamna profesor Evelina Cârligeanu.

Proiecția filmului documentar „125 de ani de excelență“ reunește poveștile de viață și performanțele actualilor și foștilor mirciști, toți atașați, indiferent de generație, de locul unde și-au petrecut cei mai frumoși ani ai formării lor ca oameni și personalități marcante, fiecare în domeniul său de activitate.

Din evocările surprinse pe peliculă a reieșit sentimentul apartenenței la o comunitate a elitelor, unde respectul și dragostea pentru carte, pentru cunoaștere, în general, a rămas o constantă de-a lungul deceniilor, o pecete care s-a imprimat și în matricea generațiilor mai noi, care au preluat – și ele – responsabilitatea, deloc ușoară, de a duce mai departe excelența. 

„A vedea, astăzi, un savant «de-adevăratelea» în fostul elev de ieri este mai mult decât o trăire, este mai mult decât o satisfacție. Este o stare de deplină trăire“, afirmă, în film, prof.dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța.

Filmul a fost realizat de Iulia Pană, iar vocea care evocă parcursul plin de realizări însemnate ale venerabile instituții îi aparține Stelianei Bajdechi, distinse și ele cu diplome de merit, pentru pelicula cu adevărat emoționantă.

Fragmente din filmul prezentat ieri pot fi urmărite în cuprinsul interviului acordat cotidianului ZIUA de Constanța de către directorul colegiului constănțean.

Sub egida „Tradiție, performanță, viitor”, CNMB își continuă vocația de „naștere” a elitelor, de reper academic și cultural la nivel regional, punând în slujba acestei frumoase și dificile misiuni multă muncă, implicare și profesionalism.
 
Sursa foto : ZIUA de Constanța
 
Citește și :

„A fi mircist este o stare de spirit!“ Film omagial de excepție lansat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, cu ocazia celebrării celor 125 de ani de existență

ZIUA LIVE. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța – o tradiție vie a excelenței în educație, ce dăinuie de 125 de ani

LIVE TEXT:
Sărbătoare la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa!


125 de ani de excelență în învățământ, marcați la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. Momente emoționante, la dezvelirea plăcii memoriale!
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari