Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:41 20 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Întâiul Consiliu Comunal al orașului Constanța și primele sale reglementări

ro

12 Dec, 2020 00:00 2116 Marime text

După ce, la 23 noiembrie 1878, vechiul Kustenge devenea oraș românesc, iar responsabilitatea urbei era predată oficialilor români, se înființa la 12 decembrie primul Consiliu Comunal al Constanței.

Fostul târg otoman, cu aproape 8000 de suflete, era populat, pe lângă români, de turci, tătari, greci, armeni, bulgari, germani, italiani sau evrei, iar configurația întâiului Consiliu demonstra multietnicitatea locului.
Instalată la inițiativa prefectului Remus Opreanu, prima administrație românească a urbei de la malul mării avea în frunte un primar grec, Anton A. Alexandridi, și un consiliu alcătuit din  Basilio Gombo, Ali Kadâr Efendi, Bohor Seni și Hafus Regep Efendi.

Problemelor Constanței – deloc puține, de la lipsa apei potabilă și până la haosul arhitectural – urma să li se caute acum rezolvare din sediul conacului otoman de pe strada Traian (actualul Liceu „Mihai Eminescu”), unde ființa deopotrivă reședința prefectului, poliția, arestul preventiv, pompierii, dar și un spațiu destinat primului muzeu arheologic al urbei. Un Palat Administrativ dedicat avea să se ridice abia peste două decenii.

Funcționând în două mandate (1878-1880 și 1882-1883), Alexandridi a reușit, împreună cu prefectul Remus Opreanu, să traseze principalele linii administrative ale Constanței. Consiliul Comunal a emis, curând după înființare, „Regulamentul pentru Administrațiunea interioară a Comunei urbane Kiustenge“, precum și „Regulamentul pentru construcțiuni și alinieri“, un set de reglementări referitoare la curățenia orașului, traficul atelajelor, stabilirea amenzilor sau normele în domeniul construcțiilor, menite să-i disciplineze pe cetățenii cu apucături orientale, obișnuiți să nu respecte nici un fel de reguli.

Iată cum este consemnat momentul istoric al înființării primului Consiliu Comunal, în documentele de arhivă:

„1878, decembrie 12, Constanţa. Procesul-verbal de constituire a consiliului comunal al oraşului Constanţa.
Consiliul comunal al oraşului Chiustendge


Proces-verbal Nr. 1
Astăzi, anul una mie opt sute şaptezeci şi opt, ziua douăsprezece, decembrie.
Noi, Remus N. Opr(e)an(u), prefectul judeţului Kiustenge, în urma invitaţiunilor făcute aleşilor cu majoritate de voturi, membri în consiliul comunal, a veni în localul prefecturii pentru a se constitui consiliul şi dupe observarea actelor relative la alegera efectuată, declarăm constituit consiliul comunal al oraşului Kiustenge cu d-nii Antonio A. Alexandridi, Basilio Gambo, Ali Kadîr Effendi, Hafus Regep Effendi şi Bohor Seni. Membrii consiliului comunal dupe deliberaţiunile şi chibsuinţeile ţinute înaintea noastră au organisat şi compus cancelaria comunei din un casier, un perceptor, posturi în care sunt numiţi d-nii Dionisie Condogeorge şi Vasile Iordanovici, secretar d-l Chirciu Banu şi scriitor d-l Eugeniu Cosmiad.
Aceste persoane se vor învita de îndată a veni la post şi a intra în lucrarea funcţiunilor ce li se încredinţează, după ce vor depune legiuitul jurămînt.
Nr. 352 Prefect Remus N. Opreanu, 1878 decembrie 12
A. Alexandridi primar B .. Gambo (consilier)
Arh. St. Constanţa fond Primăria Constanţa, dosar 1/1878, f. 41, orig.”
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 

Citește și:

„Bucuria se vedea pe toate fețele“ 142 de ani de administrație românească în Dobrogea
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari