Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea In memoriam Gheorghe Vitanidis, cel mai cunoscut regizor dobrogean

ro

01 Oct, 2020 00:00 6756 Marime text

Astăzi se împlinesc 91 de ani de la nașterea regizorului Gheorghe Vitanidis, care a venit pe lume la Mangalia, într-o familie de etnie greacă, la 1 octombrie 1929.
 
După ce a absolvit Școala grecească din Constanța, a devenit, în 1953, student al Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
 
Primul său succes în carieră are loc în anul 1958, când cinematografia românească abia se năștea. Tânărul absolvent se lansa ca asistent de regie, alături de realizatorul francez Louis Daquin, cu filmul „Ciulinii Bărăganului”, pelicula fiind selecționată și nominalizată la Palme D'Or, în cadrul Festivalului de la Cannes din același an.
 
În 1961, Vitanidis devine profesor la IATC, desfășurând o activitate didactică de trei decenii, până în 1989. A condus o bună perioadă de timp și Catedra de Regie Film. Multe generații de regizori și producători români de film l-au avut ca dascăl și au colaborat apoi în cele 19 producții cinematografice semnate de Gheorghe Vitanidis.
 
Chiar dacă a regizat într-o perioadă când filmul era cel mai important instrument de propagandă, regizorul a reușit să lase câteva pelicule memorabile, care rămân și astăzi valabile, mai cu seamă dintre cele cu temă istorică și biografică. Filmele „Ciprian Porumbescu” (1972), „Dimitrie Cantemir” (1973), „Burebista” (1980) sau „Masca de argint” (1985) sunt repere incontestabile în filmografia românească, studiate în școală de tinerii regizori și încă vizionate de public.

În 1990, Gheorghe Vitanidis s-a aflat printre membrii fondatori ai Uniunii Elene din România (UER), fiind considerat una dintre personalitățile de etnie greacă care au contribuit la îmbogățirea culturii și spiritualității românești.
 
S-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, pe 25 noiembrie 1994, în Atena.
 

Gheorghe Vitanidis – Filmografie:

În fiecare zi mi-e dor de tine (1987)
Zi de sărbătoare (1986)
Colierul de turcoaze (1985)
Masca de argint (1985)
Dragostea și revoluția (1983)
Burebista (1980)
Clipa (1979)
Războiul Independenței (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977)
Casa de la miezul noptii (1976)
Muschetarul roman (1975) - regizor
Dimitrie Cantemir (1973) - regizor
Ciprian Porumbescu (1972)
Facerea lumii (1971)
Răutăciosul adolescent (1969)
Șeful sectorului de suflete (1967)
Gaudeamus igitur (1965)
Post restant (1961)
Băieții noștri (1959)
Ciulinii Bărăganului (1958)
 
Sursa foto: captură youtube/arhiva TVR
 

Citește și:

Lansare de carte în comunitatea grecească Jean Constantin, Hristu Nicolaide, Cornel Stavru şi Gheorghe Vitanidis formează „careul de aşi“


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari