Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Boris Caragea și efigiile Constanței

ro

08 Aug, 2020 00:00 2802 Marime text
 
Astăzi se împlinesc 38 de ani de la trecerea în neființă a sculptorului Boris Caragea. 
 
Născut la 11/24 ianuarie 1906, în Balcicul boemei românești, Boris Caragea avea să devină unul dintre artiștii oficiali ai regimului în care a trăit și a creat.
 
Este autorul mai multor ansambluri sculpturale emblematice din Constanța, printre care „Aruncătorul de disc“, amplasată în faţa Sălii Sporturilor, precum și „Monumentul Victoriei“, realizat din bronz şi inaugurat în 1968 în Parcul Primăriei Constanţa.
 
Cu o copilărie și tinerețe marcată de lipsuri, Caragea s-a remarcat totuși prin talent și ambiție, reușind să-și finalizeze studiile de artă și să lucreze în atelierul maestrului Dimitrie Paciurea, de une a deprins cultul pentru formă și forța imaginativă. 
 
S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când și-a expus primele lucrări de sculptură mică la Salonul oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului.
 
În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: "Femeie cu cobiliță", "Dans dobrogean" sau "Pescarii". Tot în 1934, a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis și Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.
 
În anii ‘50, Boris Caragea a devenit un important reprezentat al realismului socialist, dedicându-se spațiului exterior, propice ansamblurilor arhitectonice. A fost ales președintele Uniunii Artiștilor Plastici, iar în anul 1962 a fost numit președintele Consiliului artelor plastice din cadrul Comitetului de Stat pentru cultură și artă.
Devenit membru corespondent al „Academiei Republicii Populare Române”, a primit titlul de „Maestru emerit al artei” și „Artist al poporului”, fiind laureat, de asemenea, în mai multe rânduri, al „Premiului de stat".
A primit numeroase comenzi oficiale, realizând lucrări plastice monumentale, printre care două statui reprezentându-l pe George Enescu sau „Statuia lui Lenin”, dezvelită la 21 aprilie 1960 și care a vegheat, timp de trei decenii, Casa Scânteii din București.
 
A expus la bienalele de la Veneţia (1954, 1956, 1964), în Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Egipt, Franţa, Germania, Italia, U.R.S.S. etc.
 
A desfăşurat şi o intensă activitate didactică, fiind profesor, timp de un sfert de veac, la Catedra de sculptură a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu“ din Bucureşti.
Bucurându-se de glorie și de privilegiile regimului, Boris Caragea moare la Bucureşti, la vârsta de 76 ani, dar lucrările sale rămân veritabile efigii peste timp, în orașul de la malul mării și nu numai.
 
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari