Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:14 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Așteptarea recompenselor

ro

26 Feb, 2015 00:00 654 Marime text



Sistemul de lucru cu care m-a obișnuit școala, și apoi viața ”socială” a fost sistemul bazat pe RECOMPENSE și PEDEPSE.
Este exact sistemul folosit pentru DRESAJUL ANIMALELOR.
Acestor animale le sunt RECOMPENSATE comportatmentele dezirabile (adică atunci când fac ceea ce dorește stăpânul lor să facă), și le sunt PEDEPSITE comportamentele indezirabile (când fac ce vor ele și Nu ce se dorește de la ele).

La fel și copiilor – le sunt RECOMPENSATE continuu comportamentele care îi bucură și îi face mândri pe adulți (DOAR DE ASTA FAC ADULȚII COPIII – SĂ AIBĂ CUM SE LĂUDA CU ”PROPRIILE CREAȚII”!)
Și în același timp, le sunt PEDEPSITE toate ”abaterile” de la dorințele și voința adulților de care depind.

Odată devenită adult, am INTEGRAT atât de profund aceste caracteristici ale ACȚIUNILOR, încât la orice fac – AȘTEPT O PEDEAPSĂ SAU O RECOMPENSĂ.
RECOMPENSA poate fi ORICE – de la dobândirea unui bun, a unei calități, a unei îndemânări sau însușiri (învățarea a ceva nou) și până la o notă mare la un examen, o laudă deschisă a cuiva sau pur și simplu, o modificare obținută în exterior – la ceva sau cineva, datorată mie.

PEDEAPSA este reprezentată, de cele mai multe ori – de ABSENȚA tuturor celor de mai sus – de LIPSA a ceva ce mi-aș dori sau la care visez.

Aproape că nu mai fac nimic DE DRAGUL ACȚIUNII și CA SĂ MĂ SIMT BINE.
Orice fac, orice întreprind, orice acțiune cât de mică – declanșează reacția interioară caracteristică – CĂUTAREA / AȘTEPTAREA RECOMPENSEI și evitarea (la maxim) a unei posibile PEDEPSE!

Exact precum UN ANIMAL DRESAT (chiar foarte bine dresat).

Am observat asta când încercam să (re)învăț să cânt la pian. Cine a studiat un instrument muzical știe că adevăratul secret către măiestria unui instrument este REPETIȚIA aceleiași structuri, până devine automată și mintea nu mai este preocupată DE TEHNICĂ, ci permite sufletului să se bucure DE MUZICĂ.
De multe ori, m-am oprit din ”repetiția” zilnică pentru că NU VEDEAM PROGRESUL (NU APĂREA RECOMPENSA AȘTEPTATĂ!).
Repetam, repetam, repetam – și TOT PROST CÂNTAM – repetam iar și iar aceleași greșeli.
La un moment dat, m-am oprit complet din repetiție, considerând inutilă tentativa mea de (re)învățare.
Mi-am pus eticheta (comodă) ”n-am talent la muzică” (pe care mi-o mai puseseră deja câțiva profesori de muzică, în copilărie, începând cu prima profesoară care îmi testase ”înzestrarea” muzicală).

Și luni bune, nu m-am mai apropiat de instrumentul ”de tortură”.
Și nu știu cum, la un moment dat, realizând eu blocajele mele interioare, am dorit să re-testez cântatul la pian.
Și am avut surpriza să cânt ”din prima” impecabil bucata muzicală la care mă chinuisem săptămâni de zile, fără rezultat.
Și nu doar să o cânt – ci pur și simplu – SĂ MĂ BUCUR DE MUZICA pe care o interpretam, fără să fiu preocupată de părerea cuiva care (eventual) m-ar fi ascultat. Fără să aștept aprecierile cuiva din exterior – fără să mă concentrez pe RECOMPENSĂ.
Doar simplul fapt că am făcut PAUZĂ la strădanii și eforturi – a permit corpului meu ”să integreze” natural ceea ce am tentat să-i introduc cu forța o perioadă de timp.
PAUZELE sunt la fel de benefice precum ACȚIUNEA.

Făcând pauză, mi s-a oferit, pentru scurt timp, cadoul trăirii ”pure”, necondiționate de ”dresajul meu omenesc”.

Starea nu a persistat – pentru că procesul nu poate fi ”trișat” (procesul de învățare are REGULILE sale foarte clare!).
Dar chiar și ”mostra” de a face O ACȚIUNE DE DRAGUL ACȚIUNII, BUCURÂNDU-MĂ ÎN ACEL MOMENT DOAR DE TRĂIRE a reprezentat un cadou important din partea Universului.

Energia Universului îmi tot oferă fel și fel de ”jaloane” sub formă de ”mici recompense” (de cu o totul altă natură decât am fost obișnuită în viața mea umană), pentru a-mi semnaliza că mă aflu pe drumul corect.
Întocmai precum mersul prin pădure pe cărările marcate de cei care au trecut înainte prin acel loc. Și care îți arată că pe acolo se ajunge la destinația dorită. Iar marcajele nu sunt unul lângă altul – ci situate la depărtare unele de altele – trebuie să le găsești sau să le observi, pentru a fi sigur că te afli pe drum.

Universul NE GHIDEAZĂ ÎN PERMANENȚĂ!

M-am amuzat sa regăsesc în comportamentul meu (și al celorlalți aflați în procesul de ”detoxifiere”) acest proces al ”dresajului omenesc”.
Am văzut oameni făcând o anumită dietă 1-2-3 săptămâni (sau luni) după care văcărindu-se ”unde este recompensa mea?” – ”unde este starea de bine așteptată?” (de parcă cineva poate negocia cu corpul uman și să-i comande ”vezi ca X sau Y s-a purtat frumos cu tine timp de 3 săptămâni (luni). Este cazul să fii recunoscător și să funcționezi mai bine!”).
Și eu m-am comportat la fel în primul meu an de ”detoxifiere” – așteptându-mă la ”minuni” – ”uite ce cuminte țin eu dieta, uite cum respect toate regulile date de alții!” Și când am constatat că așteptatele minuni nu apar, am început ”să mă supăr” pe corp. ”Eu mă port bine cu tine și tu nu ”mă recompensezi” cu nimic? Cu o stare de energie, de bine, de optimism?”
M-am simțit de multe ori ca un cățel dresat care și-a făcut numărul, dar nu și-a primit zăhărelul.
DEZAMĂGITĂ (pentru că m-am amăgit că pot să ”corectez” în câteva luni greșelile din zeci de ani și de câteva generații).

Noroc că organismul meu, în marea lui înțelepciune (probabil uitându-se condescendent la toate așteptările minții mele infantile și dresate) a continuat să-și realizeze procesul său natural de auto-vindecare și a continuat ”să-mi semnalizeze” toate problemele pe care le avea, ca urmare a deciziilor mele greșite.

Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg ce dorește să-mi comunice corpul meu.
Și mi-a luat și mai mult timp să înțeleg că NU EL ESTE DUȘMANUL MEU.
Ci el este ”vehiculul” meu, aliatul meu în drumul pe Pământ, partenerul și asociatul meu.

În tot dresajul vieții mele, am fost condiționată să ascult de ”recompensele” și ”pedepsele” celorlalți din jurul meu.
Și mereu am fost descurajată să-mi ascult și să-mi urmez corpul și instinctele.

Iar procesul de ”detoxifiere” mi-a mai oferit un mare cadou – re-luarea legăturii cu cea mai importantă parte din mine, aici, pe Pământ – cu corpul meu fizic.
Doar că momentan comunicăm foarte rudimentar, așa cum au comunicat probabil primii coloniști englezi când au ajuns pe pământurile indienilor – cu limbajul ”semnelor”!

Dar încetul cu încetul, învăț ceea ce dorește să mă învețe corpul.
Și cu ajutorul lui, exersez zi după zi să ies din ”dresajul” copilăriei mele – de așteptare a recompenselor.
Sau măcar, să-l recunosc la timp ȘI SĂ FAC HAZ DE EL.
SIMȚUL UMORULUI este unealta mea spre schimbarea stării interioare.

Una dintre cele mai notabile schimbări interioare în detoxifire este RECĂPĂTAREA SIMȚULUI UMORULUI – a unei stări de OPTIMISM și a viziunii clare asupra DRUMULUI.
Deja am identificat VINDECAREA CORPULUI FIZIC ca fiind primul pas în procesul de VINDECARE GENERALĂ, pentru că fără un instrument puternic, nu voi reuși să proiectez alte călătorii viitoare reușite.

Iar SIMȚUL UMORULUI – mai ales când mă confrunt cu ABSURDITATEA minții mele DRESATE de ceilalți – este cel mai important aliat.
Și atunci, Caragiale și nemuritoarele sale ”Mofturi”! îmi amintesc că
NIMIC NOU SUB SOARE!
Decât FRUMUSEȚEA, IUBIREA și SIMȚUL UMORULUI

http://www.centrulnatura.ro/asteptarea-recompenselor/

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii