Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 25 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taximetrist suspectat că ar fi sustras telefonul unui client și ar fi chletuit mii de euro din contul acestuia

ro

25 May, 2026 15:25 175 Marime text
Foto: PixabayProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Poliția Sectorului 3 - Secția 27, au efectuat, în cursul zilei de 20.05.2024, o percheziție domiciliară pe raza municipiul București, la locuința unei persoane fizice și au pus în executare trei mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea unei infracțiuni patrimoniale cu componentă de fraudă informatică și financiară.

Potrivit procurorilor, în urma punerii în aplicare a mandatului de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate bunuri utile cauzei, respectiv articole vestimentare și medii de stocare a datelor informatice.

Prin ordonanțele din datele de 20/21.05.2024 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 3 (trei) inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

Raportat la mijloacele de probă administrate, s-a reținut, în esență, faptul că inculpații, la data de 13.02.2026, în baza unei legături subiective anterioare, după ce unul dintre ei, taximetrist, a sustras telefonul mobil aparținând persoanei vătămate pe care o transporta cu mașina utilizată în regim taxi, cu ajutorul celorlalți doi inculpați au reușit deblocarea telefonului și accesarea aplicațiilor bancare instalate pe acest dispozitiv. Ulterior, au efectuat tranzacții financiare frauduloase, în cuantum de aproximativ 15.000 lei, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate“ - conform procurorilor

La data de 21.05.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile față de 2 (doi) dintre inculpați, iar cel de-al treilea a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă, măsură ce a fost admisă pe data de 22.05.2026, dispunându-se luarea măsurii pentru o perioadă de 30 zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și al Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ mai transmite Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureșt

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii