Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Oficial de la ISU Brăila Un primar a murit după ce a fost implicat într-un accident de maşină. Se îndrepta spre Constanţa

ro

14 Dec, 2018 12:06 2681 Marime text
Primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru, și Mitică Băcioiu, șeful SVSU din localitate, fost viceprimar, au murit într-un cumplit accident rutier la Brăila. Accidentul a avut loc pe DJ 211 între localităţile Cuza Vodă şi Viziru.

Conform Obiectiv Vocea Brăilei, "autoturismul Logan înmatriculat în Vrancea a intrat în coliziune cu un Opel Astra, apoi Loganul a izbucnit în flăcări. Două persoane din primul autoturism au decedat. Ceilalţi participanţi la trafic au sărit şi i-au scos din maşină pe cei doi bărbaţi, înainte ca maşina să fie cuprinsă de flăcări, însă, din păcate, aceştia erau deja morţi", scrie observator.tv.

Potrivit poliţiştilor, Opelul venea dinspre Constanţa, de la Cuza spre Viziru, iar Loganul mergea în sens invers, de la Viziru spre Cuza.

Cele două maşini au intrat în coliziune, însă deocamdată nu se ştie din vina cui. Cauza, se pare, a fost ceaţa densă, carosabilul fiind umed şi vizibilitatea în zonă de maxim 100 metri.

UPDATE. Oficial de la ISU Dunărea Brăila 

Purtătorul de cuvânt al ISU Dunărea Brăila, colonel Ștefan Stoian a declarat pentru ZIUA de Constanța că primarul decedat în accident și șoferul său se aflau într-un autoturism Dacia Logan înmatriculat în județul Vrancea. 

Cel de-al doilea autoturism implicat în accident este înmatriculat în Germania și era condus de un bărbat F.P, de 45 de ani. Acesta a fost transportat la spital cu un echipaj SAJ. 

cele două autoturisme s-au lovit frontal, iar în urma impactului autoturismul Dacia LOgan în care se afla edilul și șoferul său a luat foc. 

Victimele au fost scoase din mașinile implicate de participanții la trafic care au sunat la 112 și au cerut ajutor. 

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri de la Stația Însurăței din cadrul ISU Dunărea Brăila care a reușit să lichideze incendiul. 

Au mai intervenit un echipaj SMURD, trei SAJ și două de Poliție. 

Din păcate, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale nu s-a mai putut face nmimic pentru primar și șoferul acestuia, cei doi suferind în urma impactului leziuni incompatibile cu viața și au fost declarați decedați. 

Sursă foto: Observator.tv
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii