Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SML Cum a murit Zoran Kurtes

ro

09 May, 2010 15:08 2215 Marime text

zoran_kurtes_1.jpgPotrivit unui comunicat transmis de Serviciul de Medicină Legală, în legătură cu decesul antrenorului HCM-ului, Zoran Kurtes, „la sosirea echipajului de al Ambulanţă, pacientul era în stop-cardio-respirator şi fără semne vitale: absenţa pulsului, absenţa mişcărilor respiratorii, midriază fixă bilaterală. Din declaraţia anturajului reiese că pacientul şi-a pierdut brusc starea de conştienţă şi, la scurt timp, a avut un episod de vărsătură. S-au început manevrele de resuscitare care au fost continuate imediat de echipajul ambulanţei. În decdursul amnevrelor de resuscitare s-a aspirat conţinutul gastric de către personalul medical.", se specifică în comunicat.

Necropsia a afirmat ca şi cauză imediată asfixia mecanică cu conţinut gastric.Potrivit comunicatului, aspiraţia de conţinut gastric apare frecevent la pacienţii în agonie, cu foarte puţin timp înainte de moarte, putând avea cauze variate, cum sunt bolile cardio-vasculare, neurologice, şi alte cauze.

Potrivit şefului SML, dr. Marius Popa, în zilele următoare, necropsia va fi completată cu examene complexe de laborator care vor stabili cu certitudine cauza principală a morţii.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii