Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă extraordinară la Consiliul Judeţean Constanţa programată săptămâna viitoare

ro

18 Mar, 2015 10:34 1529 Marime text
Şedinţă extraordinară la Consiliul Judeţean Constanţa săptămâna viitoare! Deşi era programată iniţial pentru mâine, vicepreşedintele Cristinel Dragomir a decis că este mai oportună convocarea aleşilor judeţeni în şedinţă în săptămâna care urmează. „Am decis să o amânăm până când vom avea puse la punct toate detaliile. Avem ordonanţa 2 (n.r. Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri) privind finanţările din fonduri europene. Şi mai avem tot în Ordonanţa 2 legea finanţărilor programelor sportive, privind promovarea sportului de performanţă. Dacă până acum nu puteam finanţa aceste cluburi conform Legii 350, odată cu Ordonanţa nr. 2 cluburile de performanţă pot fi finanţate în baza Legii Sportului, printr-un contract de finanţare. Deci vor fi ramuri sportive pe care le vom putea susţine financiar direct, cele care se încadrează la sportul de performanţă, iar altele vor fi în continuare sprijinite prin sume de bani acordate în baza legii 350. Fiecare club va prezenta suma necesară desfăşurării activităţii, iar începând de săptămâna viitoare vom putea aloca banii“, a declarat vicepreşedintele Cristinel Dragomir pentru ZIUA de Constanţa
 
 
Ordonanţa 2/2015 prevede: „Programul «Promovarea sportului de performanţă» este un program de interes naţional dezvoltat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin intermediul structurilor sportive afiliate la federaţiile sportive naţionale pe ramura de sport, având ca scop valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii care să asigure realizarea de recorduri naţionale şi internaţionale, care este adresat atât cluburilor sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cât şi cluburilor sportive ale autorităţii publice locale/judeţene. Având în vedere aplicarea diferenţiată de către structurile autorităţilor locale şi de către organele de control ale statului a normelor legale cu privire la finanţarea activităţii sportive din fonduri publice, este necesară înlăturarea interpretărilor multiple privind cadrul legal incident în finanţarea activităţilor sportive de interes naţional de la bugetele locale, interpretări care afectează modul de acordare a finanţării şi desfăşurarea activităţii cluburilor şi asociaţiilor sportive“.
 
De asemenea, actul normativ prevede şi alte modificări ale legii Sportului nr. 69/2000, după cum urmează:
„Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins: «(21) Cluburile, asociaţiile sportive şi sportivul profesionist se obligă prin contractul încheiat între părţi să respecte prevederile specifice din normele, regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi, după caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectivă şi care au ca obiect activitatea de selecţie, pregătirea, performanţa şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.»
La articolul (181), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: «b) Finanţarea activităţilor sportive de interes naţional, altele decât cele de interes general, ale cluburilor sportive şi asociaţiilor sportive participante în competiţiile sportive naţionale şi internaţionale, exclusiv în baza contractelor de finanţare a programelor sportive, încheiate conform prevederilor art. 69. Activităţile sportive de interes naţional sunt acţiunile de selecţie, pregătire şi participare în competiţii incluse în sportul de performanţă.»“
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii