Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniune România – NATO la București pentru analiza capabilităților pentru apărare 2017 – 2018

ro

06 Feb, 2018 17:48 1166 Marime text
În zilele de 6 și 7 februarie se desfăşoară la Bucureşti „Reuniunea România – NATO pentru analiza capabilităţilor pentru apărare 2017-2018”, potrivit MApN care precizează că reuniunea este o etapă importantă în ,,Analiza capabilităţilor pentru apărare”, din cadrul procesului NATO de planificare a apărării.

În cadrul agendei celor două zile, sunt analizate gradul în care obiectivele politice ale NATO, nivelul de ambiţie şi ţintele de capabilităţi asociate au fost îndeplinie şi, ulterior, vor fi trasate direcţiile pentru următorul ciclu de planificare a apărării.

Consultările specialiştilor au în vedere planurile pe termen mediu şi lung, alocările bugetare multianuale şi modul de îndeplinire a angajamentelor asumate. Concluziile acestei analize vor fi aprobate de către miniştrii apărării din statele membre NATO în cadrul reuniunii din luna iunie.

”România rămâne angajată în procesul de dezvoltare a capabilităţilor necesare Alianţei pentru îndeplinirea tuturor misiunilor, în conformitate cu Nivelul de Ambiţie al NATO,  răspunzând astfel atât cerinţelor de securitate naţională, cât şi celor specifice nivelului regional şi euroatlantic. Bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2018 reprezintă două procente din PIB, iar fondurile destinate achiziţiei de echipamente majore reprezintă aproximativ 35 de procente din bugetul total, mult peste procentul de 20% recomandat de NATO. Printre priorităţile înzestrării în 2018 se numără sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare HIMARS, al doilea sistem PATRIOT, Corveta multifuncţională şi sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă, toate cu finanţare asigurată” - au transmis reprezentanții MApN. 


România este reprezentată la discuţii de specialişti din cadrul Departantului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, dar şi ai Statului Major al Apărării, ai categoriilor de forţe şi ai comandamentelor de sprijin. La activitate participă şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului Afacerilor Interne.

”Finalul reuniunii va fi marcat de o întrevedere bilaterală între secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Duşa, şi Paul Savereux, directorul Direcţiei de planificare a apărării din cadrul NATO” - a mai transmis MApN. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii