Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța. Vizați, cerșetorii. Polițiștii locali au aplicat sancțiuni (galerie foto)

ro

30 Jul, 2018 12:07 2377 Marime text
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală acționează zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru depistarea persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică în municipiul Constanța.

Potrivit reprezetanților Direcției Generale Poliția Locală, în perioada 27-29 iulie a.c, polițiștii locali cu atribuții au depistat mai multe persoane care apelau la mila publică în intersecțiile și pe străzile din municipiul Constanța ( B.dul Mamaia/Str.Mihai Viteazul, B.Tomis /Str.Ștefan cel Mare, B.dul Aurel Vlaicu/B.dul Tomis, B.dul A.L Lăpușneanu/ Str.Soveja, B.dul Ferdinand /B.dul Tomis, str.Amzacea, Str.Unirii, Str.Ecaterina Varga ), perimetrul adiacent lăcașelor de cult, zona centrală a orașului cuprinzând și Sala Sporturilor, piațeta Perla, piațeta Cazinoului din Stațiunea Mamaia, zona de de promenadă de la intrarea din Satul de Vacanță, plaja din zona hotelului Malibu, cartiere ale orașului cum ar fi Inel 2 și I.L Caragiale, dar și în zonele din apropierea unor centre comerciale.

Echipajele poliției locale au aplicat 21 de amenzi contravenionale în valoare totală de 2.200 lei, dispunându-se și măsura complementară de confiscare a banilor proveniți din cerșetorie, unde a fost cazul.

Sumele obținute din exercitarea faptelor antisociale au fost cuprinse  între 6,5 lei- 35,5 lei.

”Persoanelor, care nu erau din municipiul Constanța, li s-a recomandat să se deplaseze către localitatea de domiciliu.
O atenție deosebită se acordă și minorilor, care de foarte multe ori sunt depistați fără supravegherea părinților, cerșind pe străzile orașului” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală constanța. 

Atfel, lucrătorii poliției locale din Constanța iau de fiecare dată măsurile legale de sesizare a serviciilor sociale pentru reglementarea situației juridice a minorilor surprinși în exercitarea săvârșirii faptelor antisociale, menționate mai sus ori întocmirea actelor procedurale în vederea sesizării sectiei de poliție competente teritorial în demararea cercetărilor pentru infracțiunea ” Folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, dacă este cazul.

”Pe această cale, rugăm cetățenii să se alăture campaniei Direcției Generale Poliția Locală Constanța: " SPUNE STOP CERȘETORIEI!" și să nu mai dea curs cererilor /solicitătilor unor astfel de persoane, și astfel, împreună să asigurăm un climat public civilizat” - au precizat reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală  Constanța.

 
Sursa foto: Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii