Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:59 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima etapă a misiunii spaţiale Dragon, încheiată cu succes

ro

23 Sep, 2014 22:48 798 Marime text
Capsula cargou Dragon, aparținând companiei americane SpaceX a andocat la Stația Spațială Internațională (ISS) azi, conform programului acestei a patra misiuni de reaprovizionare a avanpostului orbital, transmite AFP, transmite Agerpres.
 
Dragon a fost prinsă la ora 10:52 GMT de brațul telecomandat, lung de 17,6 metri al ISS și a andocat la modulul Harmony, unde va rămâne câteva săptămâni. Această manevră a fost realizată de astronautul german Alexander Gerst, din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA), asistat de colegul său american, Reid Wiseman.
 
Capsula Dragon a fost lansată duminică dimineața, de la baza Cape Canaveral (Florida), după o amânare de 24 de ore cauzată de condițiile meteo nefavorabile.
 
Dragon transportă circa 2,26 tone de alimente, material de cercetare (printre care 20 de șoareci), precum și un difuzometru cu ajutorul căruia vor fi măsurate de pe stație viteza și direcția vânturilor la suprafața oceanelor.
 
Capsula va reveni pe Pământ la jumătatea lunii octombrie, cu o încărcătură de 1,45 t, printre care materiale de experiențe științifice.
 
Dragon este singurul vehicul care poate aduce obiecte din spaţiu pe Pământ. După intrarea în atmosferă, capsula, frânată de trei parașute imense, va ameriza în Oceanul Pacific, în largul coastelor Mexicului.
 
Aprovizionarea ISS este realizată și de capsulele automate europene ATV, nipone HTV și ruse Progress. Acestea din urmă însă nu pot decât să transporte încărcături spre ISS, fiind apoi distruse la reintrarea în atmosferă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii