Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 3.000 de elevi din Constanţa s-au înscris la cea de-a doua sesiune a BAC-ului

ro

18 Aug, 2012 16:05 1356 Marime text

 

BAC sesiunea a doua 2012. Peste 3.000 de candidaţi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Constanţa, care va începe în 20 august cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

BAC sesiunea a doua 2012. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, 3.057 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea august - septembrie a examenului de bacalaureat din acest an, ce va începe luni, 20 august..

Aceştia vor susţine probele în opt centre de examen, respectiv Grup Şcolar Energetic Cernavodă, Grup Şcolar Industrial "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia, Grup Şcolar Industrial "Ion Bănescu" Mangalia, Grup Şcolar "Lazăr Edeleanu" Năvodari, Colegiul Tehnic "Tomis" Constanţa, Colegiul Tehnic de Marină "Al. I. Cuza" Constanţa, Grup Şcolar "Gh. Duca" Constanţa şi Liceul "I. N. Roman" din Constanţa.

"Respectarea cu stricteţe a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, toleranţa zero faţă de fraudă şi asigurarea condiţiilor optime în cele opt centre de examen sunt şi la această sesiune priorităţile mele, în calitate de inspector şcolar general", a declarat şeful ISJ Constanţa, Răducu Popescu.

Prima probă a examenului - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe care o vor susţine 277 de candidaţi, se desfăşoară în perioada 20 - 21 august, începând cu ora 09.00. Competenţele evaluate în cadrul acestei probe sunt înţelegerea textului, exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere, organizarea discursului, adaptarea la situaţia de comunicare şi utilizarea limbii literare. Rezultatele obţinute de fiecare candidat se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă: utilizator mediu, utilizator avansat sau utilizator experimentat.

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă este programată în intervalul 21-22 august, în timp ce evaluarea competenţelor digitale va avea loc în zilele de 23 şi 24 august.

Sursa: http://www.rtv.net/bac-sesiunea-a-doua-2012-peste-3-000-de-elevi-din-constanta-s-au-inscris-la-examen_40781.html

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii