Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:39 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă activitate organizată de American Corner

ro

16 Dec, 2011 14:48 845 Marime text

American Corner, din cadrul Universitaţii Ovidius din Constanţa, organizează miercuri, 21 decembrie 2011, începând cu ora 14.00, activitatea intitulată Kidnapping and Sex Slaves, un al doilea capitol al temei principale Human Rights Day. Moderatorul acestei activităţi este lect. univ. dr. Alina Popescu. În cadrul activităţii, vor fi dezbătute problemele legate de fenomenul traficului de persoane, dar şi teme conexe, precum: reţinerea de ostatici, traficul de organe,forme ale sclaviei în societatea modernă. Dezbaterile vor fi urmate de o prezentare on-line, în care se va atrage atenţia asupra dimensiunii globale ce caracterizează aceste forme de abuz şi de vizionarea filmului documentar Sex Slaves, în regia lui Ric Esther Bienstock. Participanţi la manifestare sunt studenţi de la Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie, specializarea Drept, anul II. Aceștia vor primi de la Rodica Toma certificate de participare şi broşuri cu informaţii despre cultura şi viaţa din Statele Unite.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii