Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 34
Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 34Conform sursei citate, din cele 34 de decese confirmate, 23 au avut virus gripal A, subtip (H1)pdm09, şase - tip A, subtip H3 şi cinci - tip A, nesubtipat.
"Nu putem afirma, în acest moment, că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese mai devreme faţă de sezonul precedent", spune INSP.
Potrivit sursei citate, s-a înregistrat a doua săptămână consecutivă epidemică. "Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere regională în zona de sud a ţării şi cu focare locale şi cazuri sporadice în celelalte zone ale ţării. Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă şi rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 60%. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 117.576, cu 21,3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (79.459) şi cu 29,2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (90.963)", se arată în informare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp