Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Finanţelor vine mâine la Universitatea Ovidius

ro

06 Sep, 2012 16:51 1112 Marime text

Mâine, are loc închiderea oficială a lucrărilor proiectului educaţional ACADEMICA BNR, cu o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Florin Georgescu, viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor. Acţiunea are loc de la ora 12.00, în Campus Corp B, Amfiteatrul II, etaj 1.

Timp de o săptămână, Universitatea Ovidius a fost gazda celei de-a doua ediţii din anul 2012 a proiectului Academica, parte a eforturilor Băncii Naţionale a României de sprijinire a educaţiei financiare. Iniţiat în 2011, proiectul reuneşte în cadrul unui forum de dezbateri oficiali şi specialişti din banca centrală, cadre didactice ale universităţilor partenere din proiectele educaţionale ale BNR şi reprezentanţi ai comunităţii academice, ai pieţei financiare din România. Alături de suita proiectelor destinate creşterii nivelului de cultură financiară în rândul tinerilor - elevi şi studenţi, prin Academica, BNR vizează extinderea ariei de activităţi specifice la nivelul formatorilor, recunoscând astfel importanţa crucială a acestora în modelarea viitorilor specialişti în economie şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. La lucrările forumului, găzduite de Universitatea Ovidius, cele 40 de cadre didactice participante, rectori şi prorectori ale celor 17 universităţi partenere, reprezentanţi ai comunităţii academice şi financiar - bancare locale au avut posibilitatea de a dezbate subiecte de mare actualitate din domeniul economic, expuse într-un cadru interactiv de către membrii CA şi specialişti ai BNR, reprezentanţi ai Consiliului Fiscal, Bursei de Valori Bucureşti, Fondului de Garantare al Depozitelor din Sistemul Bancar, Google România, precum şi de către omologi din celelalte centre universitare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii