Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt cei mai bogați oameni de afaceri din Constanța? Iată topul

ro

08 Jan, 2024 17:00 44049 Marime text
  • Zeci de oameni de afaceri din Constanța au intrat, și în anul 2023, în topul celor mai bogați români
 
În fiecare an, revista Capital publică Top 300 cei mai bogaţi români. Averile acestora oscilează de la an la an, unii trecând prin acumulări de venituri consistente, iar alţii coborând locuri bune în top. Anul 2023 a fost unul marcat de instabilitate în economie, dat fiind cele două războaie din Ucraina și Israel/Hamas.
 
Nici constănţenii nu se lasă mai prejos, zeci de afacerişti locali sau oameni de afaceri care şi-au mărit conturile bancare în urma afacerilor de la malul mării aflându-se în acest top. Averile oamenilor de afaceri - fie că sunt din industria farmaceutică sau hotelieră, fie că activează în domeniul agriculturii - însumează sute de milioane de euro, reprezentând aproape 10 procente din Topul Capital.
 
Top 5 români bogați, la nivel național sunt:
  1. Adrian și Dragoș Pavăl – cu o avere estimată la 2,8-3,2 miliarde de euro, în scădere față de 2022, rămân, totuși, cei mai bogați oameni de afaceri din România. Cel mai de success „produs” al lor este Dedeman
  2. Ion Țiriac ocupă poziția secundă, cu o avere estimată la  1,8-2,2 miliarde de euro, cu afaceri multiple în domeniul imobiliar și auto
  3. Pe locul 3, în creștere se află Daniel Dineș, cu o avere de 1,9-2,1 miliarde de euro, aproape dublu față de anul trecut, UiPath fiind o adeverată rețetă de success în industria IT. Acțiunile sale au crescut considerabil pe bursa de la New York, sediul central al produsului românesc fiind în SUA.
  4. Matei Zaharia ocupă a patra poziție, iar el și-a cunoscut succesul științific prin Apache Spark, unul dintre cele mai cunoscute motoare de analiză pentru procesarea datelor la scară largă. Averea estimată este de 1,1-1,3 miliarde de euro
  5. Ion Stoica ocupă locul 5, cu o avere de 1,1-1,3 miliarde de euro, având sediul tot în SUA, pe industria IT. Este cofondatorul Databricks și profesor la Universitatea Berkeley din California
Constănțenii nu se ridică la averi de miliarde de euro, însă milionari în euro avem un număr considerabil.
 
  1. Gabriel Comănescu ocupă locul 31 în topul Capital, cu o avere estimate de 220-280 milioane de euro, cu afaceri în exploatarea de petrol. Este proprietarul Grupului Servicii Petroliere (GSP Offshore), urmând să fie și parte din proiectul BLOW (Black Sea Floating Offshore Wind), finanțat de UE, prin care o companie franceză va dezvolta prima turbină eoliană plutitoare din Marea Neagră, care va fi produsă de GSP.
  2. Bogdan Idu are o avere de 180-220 milioane de euro și se află pe poziția 37 în topul amintit. El deține compania IDU Shipping & Services, înființată acum 31 de ani.
  3. Mohammad Murad este pe poziția 42, cu o avere de 170-210 milioane de euro, cu afaceri diverse în imobiliare și hoteluri. Omul de afaceri libanez a intrat, recent, și în politică, fiind prezentat de George Simion, liderul AUR, ca un element important în alegerile de anul acesta
  4. Niculae și Ioan Dușu, cu o avere estimată la 150-200 milioane de euro, ocupă locul 49 în topul Capital. Ei au afaceri în imobiliare, turism și materiale de construcții, cea din urmă prin compania Celco SA
  5. Mircea Mihăilescu se află pe poziția 52, cu o avere de 150-170 milioane de euro, prin firma Transport Trade Services (TTS), un important element din domeniul transporturilor
  6. Omer Susli a urcat pe poziția 60, prin dublarea averii la 130-150 milioane de euro, prin investițiile realizate în domeniul imobiliar și producție.
  7. Gheorghe Bosânceanu are o avere estimată la 110-120 milioane de euro, ocupând astfel locul 67 în topul național, cu afaceri în domenii precum construcții navale, imobiliare, media, cel mai cunoscut fiind Șantierul Naval Constanța.
  8. Nicolae Bucovală ocupă locul 118 în topul Capital, cu o avere de 35-41 milioane de euro, fiind un important reprezentant al domeniului hotelier local
  9. Horia Culcescu are o avere calculată la valoarea de 58-68 milioane de euro, aflându-se pe locul 126 în topul Capital. El are afaceri în producția de vin și fructe, cunoscut ca proprietarul Domeniilor Ostrov
  10. Constantin Frățilă ocupă locul 136, averea sa fiind în valoare de 55-65 milioane de euro. Afacerile sale sunt prolifice în domeniul imobiliar, dar nu numai. Una din companiile cunoscute este COMCM, care a scos la vânzare un teren deținut.
  11. Familia Muntmark, un reper pe piața energetică națională, ocupă poziția 139, cu o avere estimată la valoarea de 55-65 milioane de euro. Firma cea mai cunoscută este Monsson Trading.
  12. Florin Cârstocea se află pe locul 150, cu o avere de 45-55 milioane de euro, deținând firme precum Rig Service și Grup Petrol Marin, iar una dintre cele mai bune investiții recente este AXXIS Nova Resort&Spa din Mamaia Nord.
  13. Familia Comănescu ocupă locul 187, cu o avere estimată la suma de 37-47 milioane de euro. Vorbim de firme precum Comprest Util sau Asfalt Dobrogea. Grigore Comănescu a murit, însă familia sa a continuat să conducă afacerile deținute.
  14. Simona Halep ocupă locul 198, cu o avere estimată la valoarea de 48-52 milioane de euro, fiind una dintre cele mai cunoscute sportive din România. Tenismena a reușit să ocupe locul 1 WTA între 2017 și 2019.
  15. Gheorghe Hagi se află pe locul 250, averea sa fiind estimată la 28-34 milioane de euro. „Regele” este o legendă a fotbalului românesc, dar continuă să își lasă amprenta în sport prin Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și prin echipa Farul Constanța
  16. Adrian Mihail Andronic , care controlează Wine Solutions Network SRL, ocupă locul 285, cu o avere de 23-25 milioane de euro
  17. Ion Dumitrache are o avere de 21-25 milioane de euro și ocupă locul 286 în topm, conducând afaceri precum Marina&Santis SRL, dar deține acțiuni și la Șantierul Naval Midia SA.
  18. Felix Stroe se află pe locul 288, cu o avere de 21-25 milioane de euro, fiind senator PSD de Constanța, având patru firme în portofoliu
  19. Familia Guci ocupă poziția 293 din top, averea fiind estimată la valoarea de 22-24 milioane de euro, cu afaceri în turismul hotelier
  20. Nicolae Năstase ocupă locul 294, cu o avere de 20-25 milioane de euro, el deținând complexul Vox Maris Grand Resort, din inima Costineștiului
  21. Virgil Lixandru ocupă locul 298, cu o avere de 17-21 milioane euro, cu afaceri în imobiliare, construcții și nu numai, cunoscut prin compania Euro Vial Residence.
 
Lista celor mai bogaţi constănţeni! Clasamentul oamenilor de afaceri pe 2020
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Deshteptatorul 11 Jan, 2024 17:33 Stima si consideratie ...dar ...nu pentru toti acesti milionari crescuti la umbra statului Român ! Într-o țară cu organizare de tip mafiot cum este Romania au aparut,din mijlocul maselor populare , "personaje deosebite" cum ar fi : dl.Gabriel Comanescu care fara sa investeasca vreun leu s-a vazut pus arendas peste navele si platformele care exploateaza zacamintele de petrol si gaze din Marea Neagra . Chiar si asa dl. Comanescu se "pipi" pe statul Român si nici nu catadicseste sa-si plateasca datoriile catre stat ,ca sa nu mai vorbim de platile restante catre angajati si colaboratori ; - dl. Felix Stroe ,baron PSD ,imbogatit tot din contracte cu statul si care detine monopolul distributiei apei potabile in Dobrogea si face pretul dupa cum "vrea muschii lui" si nimeni nu-l intreaba de ce pretul apei este mai scump decat apa din deshert ? ; - Mohammad Murad ,libanezul care i-a dat peste cap liderului AUR ,d-l George Simion ,toata convingerea de roman ce lupta pentru intregirea Romaniei si apararea avutiei nationale si drepturile romanilor .