Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumânări aprinse la locul tragediei Au trecut 40 de zile de la nefericitul eveniment de pe Interioară 3

ro

17 Jul, 2014 09:51 2609 Marime text
În locul unde Maria şi Bogdan şi-au pierdut viaţa în urma tragicului accident, au sosit în coloană și claxonând prietenii Mariei și ai lui Bogdan, transmite reporterntv.

Aceştia au comemorat  cele 40 de zile care au trecut de la teribilul accident şi au venit pe strada Interioară 3 din Constanţa pentru a se ruga şi a aprinde lumânări pe care le-au dispus sub forma unei inimi. Alături de tinerii din Techirghiol a fost și mama Mariei, potrivit sursei citate.

Amintim că Matthias Bogdan Niculescu a fost arestat, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea la întreceri neautorizate. Organele de anchetă susţin că Matthias Bogdan Niculescu s-ar fi luat la întrecere, pe strada Interioară 3, alături de Adnan Mahmudi. La un moment dat, maşina condusă de Niculescu a lovit maşina condusă de Dragoş Maftei, iar în urma impactului, a rezultat decesul Mariei Alexandra P., de 14 ani, şi al lui Bogdan Ilie A., de 17 ani, din Techirghiol. Cei doi copii se aflau în maşina condusă de Maftei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii