Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decrete semnate, astăzi, de președintele României

ro

20 Nov, 2013 17:44 1632 Marime text
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat, miercuri, 20 noiembrie a.c., următoarele decrete:

• Decret pentru reînvestirea în funcţia de procuror-şef al Secţiei judiciare penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Elena-Cristina Matieşescu, pe o perioadă de trei ani;
• Decret pentru reînvestirea în funcţia de procuror militar şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului general-maior magistrat Alexandru Ion, pe o perioadă de trei ani;
• Decret pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Gheorghe Popovici, pe o perioadă de trei ani;
• Decret pentru numirea în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Dănuț Volintiru, pe o perioadă de trei ani;
• Decret pentru numirea în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Mariana Alexandru, pe o perioadă de trei ani;
• Decret privind numirea în funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție a domnului judecător Ionuț-Mihai Matei, pe o perioadă de trei ani;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Pakistan privind cooperarea în domeniu apărării, semnat la Rawalpindi la 14 februarie 2013;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției privind crearea Organizației Internaționale pentru colaborare economică și tehnico-științifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relație cu România;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției cu privire la construirea și exploatarea unui Centru de Cercetare în domeniul Antiprotonilor și al Ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind spațiul aerian comun dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la data de 26 iunie 2012;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, și Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 și, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg și Oslo, precum și a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, și Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, și Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 și, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg și Oslo;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind cooperarea în domeniul protecției martorilor adoptat la Štiřín, Republica Cehă, la 24 mai 2012, semnat de România la Štiřín, Republica Cehă, la aceeași dată;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre, semnat la Bruxelles la 17 decembrie 2009;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la București la 1 martie 2012 și la Paris la 1 august 2011 și la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 27 decembrie 2005 și la Paris la 10 ianuarie 2006, precum și pentru modificarea Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 27 decembrie 2005 și la Paris la 10 ianuarie 2006;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aderarea României la Asociația Internațională pentru Dezvoltare din cadrul Băncii Mondiale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii