Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum şi-a petrecut ÎPS Teodosie ziua de naştere

ro

12 Dec, 2013 13:12 1395 Marime text
Arhiepiscopul Tomisului îşi serbează, azi, ziua de naştere.


Azi dimineaţă ÎPS Teodosie a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Ierarhului Tomisului. Ulterior, angajaţii Arhiepiscopiei sunt invitaţi la o agapă frăţească.


Născut în anul 1955 în localitatea Dorna Arini, jud. Suceava, IPS Teodosie a absolvit facultatea de Teologie în anul 1980, şase ani mai târziu intrând în învăţământul universitar, la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1999 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, iar din anul 2005 este şi Doctor în Muzică. Din anul 1994 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, data de 8 aprilie 2001 reprezintă ziua în care a fost instalat în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Timp de zece ani, din anul 2002, a fost decan al Facultăţii de Teologie „Sf. Ap. Andrei” (Universitatea „Ovidius”), iar din aprilie 2012 este Prorector cu relaţii internaţionale şi studenţi străini (Universitatea „Ovidius”).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii