Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

ro

12 Apr, 2024 21:09 757 Marime text
Foto: Facebook/Centrul Eparhial TomisAstăzi, 12 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost prezent și a binecuvântat festivitatea de decernare a titlului de „Doctor Honoris Causa” profesorului univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, de la Facultatea de Teologie catolică din cadrul Universității de stat Silezia (Katowice), din Polonia.

Potrivit reprezentanților ARhiepiscopiei Tomisului, evenimentul s-a desfășurat în Sala Senatului din campusul universitar „Ovidius”, iar „Laudatio” a fost citit de către pr. Bogdan Moise, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța.

Născut la 8 iulie 1960, în Katowice, profesorul Andrzej Pastwa a studiat şi absolvit atât cursurile Facultăţii de Teologie, cât şi pe cele de Drept canonic, din cadrul Universității Catolice din Lublin, unde a obţinut ambele titluri de licenţă şi masterat.

În anul 1995, profesorul a obținut şi titlul de Doctor în Drept canonic la aceeași universitate, iar în 8 ianuarie 2008, îşi încheia studiile post-doctorale cu lucrare „Elementele esenţiale ale Căsătoriei”.

Prolifica sa activitate de cercetare științifică, concretizată în lucrări de referinţă cu un conţinut interdisciplinar (teologic, filosofic, canonic şi juridic), l-a impus în peisajul literaturii de specialitate atât în țara sa, cât și în străinătate.

Domnia sa a organizat numeroase conferinţe, simpozioane şi congrese internaţionale, dintre care unele şi cu Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanța, în calitate de co-organizator, în perioada anilor 2013-2023.

Citește și: 

Arhiepiscopia Tomisului a recuperat controlul asupra paginii de Facebook a Radio Dobrogea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii