Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Atenţie la mijloacele de transport pe care le folosiţi cu prilejul festivalului NEVERSEA! Ce sfaturi oferă poliţiştii

ro

04 Jul, 2019 10:01 1573 Marime text
Pentru a preveni incidentele de timpul suprataxării cursei de taxi care apar, de obicei, în timpul sezonului estival sau la marile evenimente care au loc în Constanța, cum ar fi, în această perioadă, Neversea, poliţiştii oferă câteva sfaturi cetăţenilor. Poliția Locală se va afla în permanență în stradă, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente neplăcute.

Pentru a evita orice incident, turiștii, dar și constănțenii ar fi bine să respecte câteva sfaturi elementare.

În primul rând, trebuie să alegeți doar mașinile inscripționate corespunzător, să verificați prețurile afișate pe portiere, apoi, odată urcați, să vedeți dacă ele coincid cu lista de prețuri care ar trebui să fie ștampilată și afișată la loc vizibil. Apoi, dacă șoferul nu face acest lucru din propria inițiativă, să îi cereți să pornească aparatul de taxat.

Șoferii de taxi trebuie să respecte mai multe reguli prevăzute în Legea 38/2003:
  • Să aibă ţinuta corespunzătoare, un comportament civilizat în relaţia cu clientul; 
  • Să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale valabil;
  • Să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
  • Să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare „Liber”, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispeceratului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;
  • Să elibereze bonul clientului la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
  • Să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bon;
  • Să nu transporte clienţi în stare avansată de ebrietate;
  • Să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
  • Să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului disponibil pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
  • Să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează, în prealabil, că au obligaţia să poarte centura de siguranţă;
  • Să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloace audio/video fără acordul clientuluiDacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteți depune o reclamație la firma de care aparține taxiul sau puteți semnala problema la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241484205.

Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. Șoferii de taxi riscă pentru astfel de comportamente amenzi de până la 1000 de lei. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii