Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă raportează Află care este situaţia în judeţ după ploaia torenţială de ieri

ro

20 May, 2012 14:54 1570 Marime text

RAPORT COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PENTRU INTERVALUL

19.05.2012, ORA 7.00 – 20.05.2012, ORA 7.00

Astăzi, 20 mai 2012, având în vedere avertizarea meteorologică cod
portocaliu emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru acest
sfârșit de săptămână, fenomenele vizate constând în ploi torenţiale,
descărcări electrice şi vijelii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de
Urgenţă a trimis prefectului Bogdan Iulian Huţucă raportarea despre
situaţia din Judeţul Constanţa pentru intervalul 19.05.2012, ora 07.00 -
20.05.2012, ora 07.00.

 

SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ

Cantitatea de precipitaţii înregistrată în data de 19.05.2012 (intervalul
orar 08.00-20.00):
Adamclisi – 24 l/mp
Cernavodă – 23 l/mp
Constanţa – 60 l/mp
Hârşova – 37,5 l/mp


Mangalia – 33 l/mp
Medgidia – 25 l/mp
Negru Vodă – 40 l/mp
Năvodari – 75l/mp

 

EFECTELE FENOMENELOR METEOROLOGICE

Precipitaţiile abundente căzute în ultimele 24 ore în judeţul Constanţa au
dus la inundarea gospodăriilor populaţiei, la blocarea temporară a unor
drumuri ce leagă localităţile şi la circulaţia cu dificultate pe străzile
intravilan din localităţile Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Mihail
Kogălniceanu, Lumina din cauza torenţilor şi refulării apei din sistemele
de canalizare. Staţiunea Mamaia a fost inundată cu 20 – 30 cm de apă, dar
la momentul prezentei informări apa este retrasă. În municipiul Constanţa
au fost înregistrate 3 evenimente de copaci căzuţi pe carosabil,
echipajele Inspectoratului pentru Situaţii Dobrogea al judeţului Constanţa
intervenind în cooperare cu cele ale primăriei municipiului Constanţa
pentru remedierea situaţiei.
Gospodăriile populaţiei au fost afectate prin inundarea subsolurilor,
beciurilor, curţilor sau garajelor. Cele mai afectate localităţi au fost:
Constanţa, Tuzla, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Ovidiu, Năvodari şi
Lipniţa.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, preşedintele Comitetului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Bogdan Iulian Huţucă, a
convocat membrii Grupului de Suport Tehnic pentru inundaţii şi a dispus
măsuri de rezolvare cu operativitate a consecinţelor fenomenului.

Pentru a se păstra nivelul apei scăzut, Administraţia Bazinală de Ape    
  DOBROGEA LITORAL a deschis vanele de la lacurile Tăbăcărie şi
Siutghiol,    nivelurile în lacurile litorale fiind sub cele normale de
retenţie.
Administraţia Bazinală de Ape DOBROGEA LITORAL, prin agenţii de teren,
monitorizează şi evaluează permanent situaţia. Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa a intervenit cu 40 de echipe
pentru desfundarea canalizărilor şi îndepărtarea grătarelor, în vederea
preluării de către sistemul de canalizare a apei de pe străzile inundate.
Nu au fost persoane blocate în locuinte.

Comisiile de la nivelul localităţilor inventariază eventualele pagube ca
urmare a precipitaţiilor căzute. Până la momentul raportării, comitetele
locale nu au transmis nicio informare referitoare la pagubele produse.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa,
în cooperare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului
Constanţa, a montat diguri gonflabile în 4 locaţii din municipiul
Constanţa predispuse a se inunda, având în vedere că atenţionarea de cod
galben este valabilă până în data de 20.05.2012, ora 21.00.

În intervalul orar 11.40- 16.00, la dispeceratul Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului au fost primite un număr de 141
apeluri de urgenţă. Pentru soluţionarea lor s-a intervenit în 49 de
locaţii. În localitatea Constanţa s-a intervenit pe 22 de străzi, în
localitatea Ovidiu - 8 străzi, Năvodari -16 străzi şi s-a acţionat cu un
număr de 11 ASAS, 2 ACI, 2 Motopompa, 64 de subofiţeri şi 3 ofiţeri.

Din cauza unei avarii la conducta DN 1000, Palas – Năvodari, vor fi
afectate parţial localităţile Lumina, Năvodari, Corbu şi Ovidiu. Regia
Autonomă Judeţeană de Apă a informat că remedierea avariei va depăşi 24 de
ore din cauza condiţiilor din teren. Avaria la conducta de apă nu s-a
produs ca urmare a fenomenului meteorologic, ci s-a produs ca urmare a
unor lucrări efectuate de o firmă de contrucţii.

CFR Infrastructură a luat măsuri pentru ca circulaţia pe calea ferată de
la intarea în localitatea Ovidiu să nu fie afectată de căderile abundente
de precipitaţii.
În momentul de faţă se mai lucrează doar la complexul Luna Parc unde, din
cauza deversării apelor, pe o suprafaţă de 400 mp, apa atingea iniţial 2 m
înalţime.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii