Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clasamentul universităţilor din România, realizat după standarde europene. Iată unde se află cele din Constanţa

ro

07 Sep, 2011 08:22 1610 Marime text
 Universitatile din Romania au fost clasificate pentru prima data in istorie dupa criterii europene, de un organism international de evaluare - Asociatia Universitatilor Europene. Doar 12 universitati au intrat in prima categorie, respectiv au fost clasificate ca universitati de cercetare avansata si educatie. Prima consecinta este ca universitatile din categoria I vor primi in acest an universitar cu 20% mai multe locuri la master si doctorat decat in trecut; "altfel spus, un buget mult marit" pentru aceste universitati la care au fost alocate aproximativ 85% din locurile la doctorat, a anuntat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.
In cadrul unei conferinte de presa sustinute marti, 6 septembrie, ministrul Educatiei a explicat care sunt consecintele acestei clasificari. Astazi, pe 6 septembrie, Ministerul Educatiei a alocat locurile la master si la doctorat pentru toate cele trei tipuri de universitati, astfel: 
- universitatile de cercetare avansata si educatie (categoria I) primesc in acest an universitar un numar total de locuri la master si doctorat cu aproximativ 20% mai mare decat in anii precedenti (ceea ce inseamna, in total, ca acestei categorii i-au fost alocate aproximativ 84% dintre locurile la doctorat)
- universitatile de educatie stiintifica si cercetare (categoria a II-a) au primit un numar de locuri aproximativ egal la master fata de anul trecut si un numar de locuri la doctorat diminuat; 
- universitatile centrate pe educatie (categoria a III-a) primesc un numar diminuat de locuri la master si doar pentru programele care sunt de calitate. Concret, aproximativ 1,6% din locurile de la doctorat merg la universitati din categoria a III-a 

Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei, Daniel Funeriu:
Actiunile din invatamantul preuniversitar nu pot ramane fara corespondent in invatamantul superior. Este datoria noastra sa le spunem celor care au luat Bacalaureatul, parintilor lor, angajatorilor din Romania, la ce pot sa se astepte de la universitatile RomanieiIn acest sens, in aplicarea articolului 193 din Legea Educatiei Nationale, care prevede clasificarea universitatilor si ierarhizarea programelor de studii, am primit de la organismul international selectat, care este cea mai credibila voce in ceea ce priveste procesele de evaluare a universitatilor la nivel european, si anume Asociatia Universitatilor Europene, am primit rezultatele primei clasificari a universitatilor Am semnat si am trimis la Monitorul Oficial ordinul de constatare a rezultatelor primite de la Asociatia Universitatilor Europene In categoria de Universitati de Cercetare Avansata si Educatie (categoria I) au fost clasate urmatoarele universitati:Universitatea din BucurestiUniversitatea Babes - Bolyai din Cluj-NapocaUniversitatea Al.I. Cuza din IasiAcademia de Studii Economice din Bucuresti (ASE)Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca     Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hateganu din Cluj-NapocaUniversitatea Politehnica BucurestiUniversitatea Tehnica Gheorghe Asachi din IasiUniversitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Universitatea Politehnica din Timisoara

 In categoria Universitatilor de Educatie si Cercetare Stiintifica (categoria a II-a) au fost clasate: Universitatea de Vest din TimisoaraUniversitatea din CraiovaUniversitatea "Transilvania" din BrasovUniversitatea "Ovidius" din ConstantaUniversitatea "Dunarea de Jos" din GalatiUniversitatea "Lucian Blaga" din SibiuUniversitatea din OradeaScoala Nationala de Studii Politice si Administrative din BucurestiUniversitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad" din IasiUniversitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din BucurestiUniversitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din TimisoaraUniversitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din TimisoaraUniversitatea de Medicina si Farmacie din CraiovaUniversitatea Tehnica de Constructii BucurestiUniversitatea de Medicina si Farmacie din Targu MuresAcademia Tehnica Militara din BucurestiAcademia Fortelor Aeriene "Henri Coanda" din BrasovAcademia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din BucurestiUniversitatea Nationala de Aparare "Carol I" din BucurestiAcademia Navala "Mircea Cel Batran" din ConstantaAcademia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul" din BucurestiAcademia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu

In categoria a II-a intra si Universitatile de educatie si creatie artistica, respectiv:

Universitatea Nationala de Arte din BucurestiUniversitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din BucurestiUniversitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" din BucurestiUniversitatea de Arte "George Enescu" din IasiUniversitatea Nationala de Muzica din BucurestiUniversitatea de Arta si Design din Cluj-NapocaAcademia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca

Universitatea de Arte din Targu Mures

 Restul universitatilor din Romania au fost clasate in categoria Universitatilor Centrate pe Educatie (categoria a III-a).Universitatea "Aurel Vlaicu" din AradUniversitatea "Stefan Cel Mare" din SuceavaUniversitatea "Valahia" din TargovisteUniversitatea Petrol-Gaze din PloiestiUniversitatea Maritima din ConstantaUniversitatea "1 Decembrie 1918" din Alba IuliaUniversitatea Titu Maiorescu din BucurestiUniversitatea Romano-Americana din BucurestiUniversitatea "Vasile Alecsandri" din BacauUniversitatea din PitestiUniversitatea "Eftimie Murgu" din ResitaUniversitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din BucurestiUniversitatea "Constantin Brancusi" din Targu JiuUniversitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din BucurestiUniversitatea de Nord Baia MareUniversitatea Ecologica din BucurestiUniversitatea din PetrosaniUniversitatea de Vest "Vasile Goldis" din AradUniversitatea Crestina Partium din OradeaUniversitatea Emanuel din OradeaUniversitatea "Apollonia" din IasiUniversitatea Spiru Haret din BucurestiUniversitatea Hyperion din BucurestiUniversitatea "Petru Maior" din Targu MuresUniversitatea Dimitrie Cantemir din Targu MuresUniversitatea Romana de Stiinte si Arte "Gheorghe Cristea"Universitatea "Tibiscus" din TimisoaraUniversitatea Romano-Germana din SibiuUniversitatea Andrei Saguna ConstantaUniversitatea "Mihail Kogalniceanu" din IasiInstitutul Teologic Protestant din Cluj-NapocaInstitutul Teologic Penticostal din Municipiul BucurestiInstitutul Teologic Baptist BucurestiUniversitatea ARTIFEX din BucurestiUniversitatea "Danubius" din GalatiUniversitatea "Constantin Brancoveanu" din PitestiUniversitatea "Petre Andrei" din IasiUniversitatea "Avram Iancu" din Cluj-NapocaUniversitatea "Bogdan Voda" din Cluj-NapocaUniversitatea "Nicolae Titulescu" din BucurestiUniversitatea "George Bacovia" din BacauUniversitatea "Athenaeum" din BucurestiUniversitatea Europeana Dragan din LugojInstitutul de Administrare a Afacerilor din BucurestiUniversitatea "Mihai Eminescu" din TimisoaraUniversitatea Financiar - Bancara BucurestiUniversitatea George Baritiu din BrasovUniversitatea Bioterra din Bucuresti Toate datele raportate de universitati sunt publice si pot fi accesate lahttp://chestionar.uefiscdi.ro/ 

Citeşte mai departe pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10047509-live-text-ora-15-00-daniel-funeriu-sustine-conferinta-presa-are-tema-rezultatele-inregistrate-bacalaureat.htm

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii