Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Aurescu și Victoria Nuland au discutat probleme importante unde România are un aport considerabil

ro

27 Sep, 2015 23:37 1399 Marime text
 
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a avut astăzi o întrevedere cu asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland.
 
Evenimentul a avut loc în marja celei de-a 70-a Adunări Generale a ONU de la New York.
 
Agenda de discuţii s-a concentrat pe modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic româno-american, precum și pe evoluţiile preocupante din vecinătatea imediată și regiunea extinsă a Mării Negre.
 
Cei doi interlocutori au evidenţiat caracterul privilegiat al relaţiilor dintre România şi SUA şi au subliniat ritmul dinamic, în creştere, al Parteneriatului Strategic.
 
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, pe larg despre perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul securității energetice, plecând de la poziția unică a României în regiune și de la necesitatea diversificării surselor de energie și rutelor de transport.
 
În ceea ce priveşte dimensiunea politico-militară şi de securitate, cea mai substanţială componentă a Parteneriatului Strategic, cei doi oficiali au convenit ca România și SUA să coopereze strâns pentru pregătirea adecvată a summitului NATO de la Varșovia din 2016.
 
Bogdan Aurescu a subliniat importanţa menţinerii sprijinului pentru autorităţile de la Chişinău şi a exprimat interesul pentru susţinerea procesului de reformă, dezvoltarea economică şi consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova.
 
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre perspectivele de soluționare a conflictului sirian, respectiv despre efectele în plan regional ale soluționării dosarului nuclear iranian.




Sursa foto: caleaeuropeana.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii