Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Update Anca Belu îşi lansează candidatura la primăria Mihail Kogălniceanu

ro

03 Jun, 2012 21:41 2947 Marime text

Sute de localnici s-au adunat în parcul din localitatea Mihail Kogălniceanu, unde Anca Belu îşi lansează candidatura la primărie. Printre cei prezenţi se află deputatul Mihai Lupu, senatorul Pui Haşotti, preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, Ionel Manafu, consilieri judeţeni şi membrii PNL. După evenimentul de lansare, locuitorii din oraş sunt invitaţi la un concert incendiar.

Update: 

Candidatul la primăria Mihail Kogălniceanu, Anca Belu, le-a mulţumit locuitorilor că au susţinut, timp de patru ani, cât a fost consilier local şi le-a reprezentat interesele. De asemenea, aceasta le-a prezentat alegătorilor câteva puncte din platforma sa electorală. Astfel, transportul elevilor şi studenţilor va fi decontat, ANL-urile vor fi repartizate după necesităţi şi nu după preferinţe, iar persoanele defavorizate şi pensionarii vor primi ajutoare. La sfârşitul evenimentului de lansare, Anca Belu şi consilierii săi s-au prins într-o horă.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii