Scandal la Timișoara DNA a deschis dosar penal pe numele lui Dominic Fritz. Bătălia pentru milioane de lei la Colterm și presiunile Ministerului Mediului
Scandal la Timișoara: DNA a deschis dosar penal pe numele lui Dominic Fritz. Bătălia pentru milioane de lei
199
Marime text
Un nou scandal cu implicații financiare și politice majore se conturează în jurul societății de termoficare Colterm din Timișoara.
În timp ce administratorul judiciar încearcă să recupereze sute de milioane de lei de la municipalitatea condusă de USR, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului, condus de Diana Buzoianu, insistă pentru înlocuirea acestuia.
Demersul ridică semne de întrebare cu atât mai mult cu cât instanțele au respins deja solicitarea de schimbare a administratorului, iar autoritățile locale și centrale conduse de USR au ajuns să susțină aceeași poziție, după schimbări spectaculoase de vot, notează Antena 3 CNN, potrivit stiripesurse.ro.
În paralel, Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar penal privind utilizarea a aproape 68 de milioane de lei, bani acordați de Guvern pentru încălzirea populației, dar folosiți de Primăria Timișoara în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
Cum a ajuns Colterm în insolvență: amenzi uriașe după neplata certificatelor de emisii
Problemele Colterm s-au agravat în primii ani ai administrației Dominic Fritz, în contextul neîndeplinirii obligațiilor privind achiziționarea și restituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Pentru neconformarea aferentă anului 2020, Administrația Fondului pentru Mediu a stabilit, prin Decizia de impunere nr. 3 din 14 mai 2021, o obligație de aproximativ 106,86 milioane de lei.
Ulterior, pentru nerespectarea obligațiilor legale privind certificatele de emisii, Colterm a acumulat în 2021 și 2022 amenzi care au depășit, cumulat, 35,5 milioane de euro. Aceste sancțiuni au contribuit la agravarea situației financiare a societății. AFM a ajuns să dețină 36,73% din totalul creanțelor înscrise în tabelul provizoriu al creditorilor.
La 26 octombrie 2021, Municipiul Timișoara, prin primarul Dominic Fritz, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței Colterm. Pentru pregătirea demersului, municipalitatea apelase inclusiv la consultanță juridică externă, între societățile de avocatură implicate fiind Schoenherr. O întrebare importantă privește însă motivele reale pentru care administrația locală a ales această soluție: a fost insolvența necesară exclusiv reorganizării societății sau a reprezentat și o modalitate de a evita plata obligațiilor către AFM?
Declarațiile făcute ulterior de viceprimarul Ruben Lațcău în spațiul public readuc în discuție această problemă, în condițiile în care datoriile către Fondul pentru Mediu reprezentau una dintre dificultățile financiare majore ale societății. La momentul deschiderii procedurii, administrația Fritz a propus drept administrator judiciar provizoriu Rominsolv SPRL, societate care îl avea printre parteneri pe avocatul Gheorghe Piperea.
Tribunalul Timiș a desemnat însă un consorțiu format din trei practicieni în insolvență: ALFA & QUANTUM CONSULTING, MAESTRO și INSOLVEIN. Această decizie avea să capete o importanță deosebită în anii următori, când administratorul judiciar a început să formuleze acțiuni în instanță împotriva Primăriei Timișoara pentru recuperarea patrimoniului și a sumelor pe care le considera datorate societății de termoficare.
Administratorul judiciar a început să ceară banii de la Primărie
După deschiderea insolvenței, consorțiul desemnat de instanță a inițiat mai multe acțiuni judiciare împotriva municipalității, urmărind recuperarea creanțelor Colterm și protejarea intereselor societății și ale creditorilor. Printre litigiile menționate se numără cele privind patrimoniul Colterm, pe care administrația Fritz l-ar fi transferat către Primăria Timișoara, fără contraprestație, cu numai câteva zile înainte de solicitarea insolvenței.
Administratorul judiciar a contestat aceste operațiuni, iar demersurile în instanță au dus la recuperarea patrimoniului transferat. Situația a avut și implicații penale. Întrucât o parte dintre bunurile transferate se aflau sub sechestru, Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat o plângere penală.
Dincolo de disputele patrimoniale, administratorul judiciar a deschis și acțiuni pentru recuperarea unor datorii și atragerea răspunderii patrimoniale, valoarea totală invocată a sumelor urmărite în diferite litigii depășind jumătate de miliard de lei. Două dintre aceste acțiuni, pentru care sunt cunoscute valori precise, însumează aproximativ 254,65 milioane de lei, fără dobânzi și alte accesorii.
Tocmai în acest context, în care administratorul judiciar a devenit un adversar juridic important al municipalității, AFM a început demersurile pentru înlocuirea lui.
Cele aproape 68 de milioane de lei care au atras atenția DNA
Una dintre cele mai importante dispute privește suma de 67.840.130,52 lei, alocată de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, pentru susținerea costurilor de achiziție a gazelor naturale în sezonul rece 2021–2022. Finanțarea fusese acordată pentru a permite producătorilor de energie termică să suporte creșterea excepțională a prețurilor gazelor și să asigure continuitatea furnizării căldurii către populație.
Potrivit reglementărilor aplicabile, Municipiul Timișoara avea obligația de a transfera banii către Colterm în maximum trei zile de la încasarea lor. Numai că Primăria Timișoara a procedat diferit. În loc să vireze finanțarea pentru destinația stabilită de Guvern, municipalitatea a utilizat sumele pentru stingerea unor obligații proprii către Colterm, reprezentând subvenții pentru diferența de preț a energiei termice livrate populației și pierderi tehnologice induse.
Practic, bani acordați de Executiv pentru cumpărarea gazelor naturale au fost utilizați pentru diminuarea unor datorii care trebuiau suportate din bugetul local. Camera de Conturi Timiș a constatat, prin Decizia nr. 32/2022, schimbarea nelegală a destinației fondurilor și a dispus corectarea situației, inclusiv recunoașterea creanței Colterm.
Municipiul Timișoara a contestat măsurile, dar a pierdut definitiv procesul. În noiembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara a confirmat legalitatea constatărilor Curții de Conturi, stabilind că finanțarea guvernamentală destinată achiziției gazelor naturale nu putea fi folosită pentru acoperirea obligațiilor proprii ale bugetului local. Cu toate acestea, disputa financiară nu s-a încheiat. La 3 ianuarie 2025, administratorul judiciar a introdus o acțiune pentru recuperarea celor 67,84 milioane de lei, împreună cu dobânzile legale penalizatoare.
În prezent, aceeași operațiune financiară se află și în atenția procurorilor anticorupție. DNA a deschis un dosar penal privind suspiciuni de abuz în serviciu legate de utilizarea celor aproape 68 de milioane de lei. În atenția anchetatorilor se află operațiuni și decizii ale administrației locale din perioada în care Primăria era condusă de Dominic Fritz, iar printre persoanele vizate de verificări se numără fostul edil, Ruben Lațcău, administratorul public Marius Creiveanu și mai mulți funcționari. Procurorii au cerut oficial municipalității documente din perioada 2021-2022 pentru a clarifica circuitul banilor și responsabilitățile persoanelor implicate.
Dominic Fritz atacă DNA și susține că banii au ajuns la Colterm
După apariția informațiilor privind dosarul penal, Dominic Fritz a reacționat public, susținând că situația reprezintă doar o dispută contabilă veche de aproximativ cinci ani. Fostul primar afirmă că fondurile au ajuns integral la compania de termoficare și a criticat intervenția procurorilor. Fritz a calificat dosarul, „dacă există”, drept „ridicol și revoltător”.
Chiar dacă municipalitatea susține că banii au ajuns la Colterm prin mecanismele de compensare a unor obligații, hotărârea definitivă din litigiul cu Curtea de Conturi a confirmat că fondurile guvernamentale au fost utilizate cu încălcarea destinației legale.
Alte 186 de milioane de lei cerute Primăriei pentru pierderile sistemului de termoficare
Cele aproape 68 de milioane de lei nu reprezintă singura miză financiară a conflictului dintre Colterm și administrația locală. La 27 ianuarie 2026, administratorul judiciar a introdus o nouă acțiune împotriva Municipiului Timișoara și a Consiliului Local, în dosarul nr. 4657/30/2021/a24. De această dată, cererea privește diferențele financiare rămase neacoperite din funcționarea sistemului centralizat de termoficare în perioada 2022–2024. Suma solicitată este de 186.811.343,30 lei, la care se adaugă dobânzile legale penalizatoare și actualizarea cu indicele inflației.
Diana Buzoianu intră în scenă. AFM începe ofensiva pentru înlocuirea administratorului
Schimbarea de atitudine a Administrației Fondului pentru Mediu a intervenit după preluarea Ministerului Mediului de către Diana Buzoianu, reprezentantă USR. Timp de aproximativ patru ani, AFM a făcut parte din Comitetul Creditorilor Colterm și nu a contestat niciunul dintre cele aproximativ 40 de rapoarte privind activitatea administratorului judiciar. Situația s-a schimbat în octombrie 2025, când AFM a solicitat convocarea Adunării Creditorilor Colterm pentru înlocuirea administratorului judiciar cu societatea PDA Insolvency SPRL.
ANAF și Direcția Fiscală și-au schimbat votul în ultimul moment
Un episod deosebit de controversat privește modurile în care instituțiile publice și-au modificat pozițiile în problema administratorului judiciar. Atât ANAF, cât și Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara și-au reconsiderat poziția în doar câteva ore, votând în cele din urmă în favoarea schimbării administratorului judiciar propus de AFM.
Tribunalul Timiș a respins cererea: acuzațiile AFM, formulate generic
Demersul instituțiilor publice a ajuns în fața instanței. Tribunalul Timiș a respins solicitarea de înlocuire a administratorului judiciar, considerând că argumentele invocate nu justifică măsura, iar acuzațiile au fost formulate generic, fără exemple concrete. Ulterior, Curtea de Apel a respins și ea solicitarea, însă procedura a continuat.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Diana Buzoianu, DIICOT
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


