Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:41 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfântul Teofan Zăvoratul Ce pace poate fi intre creştin şi lume?

ro

10 Jan, 2012 17:15 500 Marime text

Ce spun Domnul şi apostolii despre lume

V-am vorbit deja de câteva ori împotriva lumii şi a ataşamentului faţă de ea. Fiind încredinţat că iubiţi adevărul şi sunteţi gata să îl urmaţi oricât de amar ar fi el, cred că nu sunteţi sătui de cuvintele mele. Stau şi mă gândesc însă: nu cumva socotiţi că aceste sentinţe aspre împotriva lumii sunt părerea mea personală despre lume şi despre iubirea faţă de ea? Nu credeţi, oare, că lumea nu este chiar atât de potrivnică lui Hristos şi viaţa lumească - vieţii creştine, încât să nu fie nici o posibilitate de a le îmbina şi, trăind lumeşte, să trăim totodată şi creştineşte? Cel puţin acum circulă părerea aceasta, că înstrăinarea strictă de lume şi de tot ce este lumesc ţine de o simplitate mioapă sau de o râvnă lipsită de discernământ şi de o melancolie mohorâtă, şi că, dimpotrivă, valoarea veacului şi a educaţiei de acum constă tocmai în faptul că astăzi oamenii se pricep să îmbine creştinismul cu iubirea lumii, privind cu compătimire la acei sărmani nerozi care, pentru a se mântui şi a plăcea lui Dumnezeu, se lipsesc de cutare sau cutare bunătăţi şi mângâieri ale lumii.

Nu mă apuc să intru în dispută cu asemenea filosofi. Şi acum merg pe principiul de a nu spune nimic de la mine însumi, ci numai de a aduna laolaltă toate cele spuse în cuvântul lui Dumnezeu împotriva lumii şi a iubirii de lume. Intorcându-se către sine, fiecare va găsi în conştiinţa sa, fără îndoială, îndemnul sever de a lua aminte fără cârtire la tot ce porunceşte Domnul, în ciuda tuturor părerilor care circulă şi a tuturor simţămintelor şi împotrivirilor care apar din inima noastră împotriva acestor porunci. Ce spun limpede şi precis Domnul şi Sfinţii Lui Apostoli, aceea este lege pentru noi.

Cum vorbeşte despre lume Domnul? Voi ştiţi deja că Domnul, Care a fost atât de îngăduitor faţă de cei păcătoşi şi neputincioşi, Care a luat toate păcatele noastre asupra Sa, Care a numit jugul Său „bun" şi „uşor" şi îi mustra pe învăţătorii iudei pentru că îi împovărau pe oameni cu asprimi de prisos - un asemenea Domn bineînţeles că nu S-ar fi apucat să pună asupra următorilor Săi greutatea înstrăinării de lume dacă iubirea faţă de lume ar putea fi îmbinată cu urmarea Lui. Şi totuşi, ia uitaţi ce spune El!

In ce raport Se pune Mântuitorul faţă de lume? Eu, zice, nu sunt din lumea aceasta, şi repetă asta nu o dată (In 8, 23; 17) (14-16):

Eu nu sunt din lumea aceasta, şi împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (In 8, 23; 18, 36).

Impărăţia lui Hristos se întocmeşte în lume şi din oamenii lumii, dar pe ruinele împărăţiei stăpânitorului lumii.

De aceea, Domnul spune:

Eu M-am pogorât din cer ca să îl leg pe cel tare, ca să stric lucrurile diavolului! (In 6,38; Mc. 3- 27; 1 In 3,8)

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/10/prioritar-sf-teofan-zavoratul/

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii