Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 09 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fost concurent la „Insula Iubirii” ar fi fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi refuzat să oprească la semnalul polițiștilor

ro

09 Nov, 2026 19:53 122 Marime text
Daniel Ungureanu, cunoscut drept Danny Boy după participarea la „Insula Iubirii”, ar fi fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, în Predeal. Potrivit unor surse locale, fostul concurent este bărbatul depistat conducând fără permis o motocicletă neînmatriculată, conform StiripeSurse.ro. Poliția confirmă incidentul și reținerea unui bărbat de 29 de ani, fără să îi facă public numele în comunicatul citat.

Incidentul s-a produs duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 11:15, pe strada Trei Brazi din Predeal. Un echipaj care monitoriza traficul i-a făcut semn unui motociclist să oprească, însă acesta și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea lui și l-au identificat pe strada Plăieșilor. Verificările au arătat că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată.

Motocicleta era destinată competițiilor pe teren accidentat

Potrivit comunicatului Poliției, vehiculul condus pe străzile stațiunii era o motocicletă destinată competițiilor sportive pe teren accidentat.

„Conducătorul motocicletei, destinată competițiilor sportive pe teren accidentat, nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea, astfel că polițiștii au procedat la urmărirea vehiculului, fiind identificat pe strada Plăieșilor, din localitatea Predeal”, au transmis polițiștii.


După verificarea bazelor de date, oamenii legii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 29 de ani, din județul Brașov, nu avea permis, iar vehiculul nu era înmatriculat pentru circulația pe drumurile publice.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Ca urmare a celor constatate, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, se arată în comunicatul citat.

Identificarea persoanei reținute drept Daniel Ungureanu, cunoscut publicului ca Dany Boy, aparține presei locale. 

StiripeSurse.ro

Tags: Insula Iubirii


Ti-a placut articolul?

Comentarii