Istoria Dobrogei - Bibliografie Genesios (sec. X) - „Domniile”

- Genesios s-a născut într-o familie bogată și a fost contemporan cu împăratul Constantin VII Porfirogenetul (913-959). La cererea suveranului, Genesios a scris o istorie a predecesorilor din secolul IX: Leon V (813-820), Mihail II (820-829), Teofil (829-842), Mihail III (842-867) si Vasile I (867-886). Lucrarea conține informații importante și a fost scria în limba vulgară, prezentând interes și pentru istoria limbii grecești. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
I (p. 28, 13-18). Dar când era vorba de lucruri de folos, (Leon) nu mai contenea cu râvna pentru osteneală: prin aceasta a înnoit cetățile din Tracia și din toata Macedonia până la hotarele țării sciților [denumire generică pentru barbarii de la Dunărea de Jos], mergând chiar el cu trupe de oșteni spre a respinge atacurile dușmanilor și a face cât mai ușoara trecerea la ei prin pregătiri de felul acesta.
II (p. 33, 13-15). Apoi. . . (Teofil) a pornit cu oşti poliglote de slavi , huni, vandali, geţi [popoare care nu mai existau la momentul scrierii]. . . şi a pus stăpânire pe tot Orientul.
IV (p. 85-86). În acest timp treburile statului erau bine cârmuite de împăratul Mihail (III) și de mama sa Teodora, cu ajutorul bărbaților amintiți mai înainte. Dar (Boris [852-889]) conducătorul Bulgariei (din neamul avarilor și chazarilor, de la numele stăpânului lor Bulgar, care a ajuns la romani stăpân peste Durostor și Moesia [provincie care nu mai exista]) arunca vorbe disprețuitoare și amenința că el va năvăli asupra romanilor.
Bibliografie
Genesius ex recensione C. Lachmanni, Bonn, 1834.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXXXI. Genesios)
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
Citește și:
Istoria Dobrogei - Bibliografie Leo (sec. X) - „Cronografia” (II)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp