Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
In Memoriam Dan Spătaru, campionul dobrogean al inimilor românilor
3464
Marime text
- Astăzi Dan George Spătaru, pe numele lui complet, ar fi împlinit 83 de ani.
- Solistul s-a născut la 2 octombrie 1939, în Aliman, județul Constanța, în familia învățătorilor, Gherghina și Aurel Spătaru.
- Copilăria și-a petrecut-o la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori.
Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei "copiii mei să învețe carte". Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaș. A jucat la "Progresul", apoi la "Știința București".
Dan Spataru era student când a început să cânte la "Casa Studenților" în anul 1962.
A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară.
Cu ani în urmă, doamna Aurelia Lăpușan i-a luat un interviu lui Dan Spătaru și începea cu întrebarea provocatoare dacă îi este dor de cineva, de ceva. Fără ezitare, artistul răspundea:
„Da, îmi este tare dor de Medgidia mea. Am acolo amintirile, mormintele părinţilor, pe sora mea, Puica, cu fiica ei. Sunt mândru că am amintiri. Pe strada Kemal Ageamet, fostă Plevna, la numărul 10, acolo am locuit, iar fotbal am jucat mai întâi în echipa IMUM, apoi la Constanţa. Mai târziu la Progresul şi la Ştiinţa Bucureşti“.
Primul mare succes l-a avut cu "Măicuța mea", de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, Sida, la "Teatrul Fantasio" din Constanța.
S-au căsătorit în 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost "familist convins" și "un model de tătic.
Un lucru inedit despre artist este faptul că în anul 1967 intră în Cartea Recordurilor pentru faptul că a fost aplaudat timp de 16 minute şi 19 secunde, în Cuba
A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, iar cântecele sale şi timbrul vocii sale inconfundabile au rămas şi vor rămâne în amintirea românilor. În anul 2004, va primi în cadrul „Festivalului de muzică Callatis-Mangalia“, un premiu pentru întreaga carieră desfăşurată în slujba muzicii uşoare româneşti.
Medgidienii l-au iubit, au participat în număr mare la spectacolele sale şi i-au acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului, la data de 22 octombrie 2001.
A murit la 8 septembrie 2004, în urma unei suferinţe ce dura de doi ani. După moartea sa, se va organiza la Medgidia, Festivalul internaţional de muzică uşoară „Dan Spătaru“, în memoria marelui artist.“
Astăzi am vrea să îl readucem în atenție cu un pasaj din unica monografie a celebrului teatru de revistă „Fantasio”, scrisă de secretarul literar-artistic, regretatul Jean Badea, și pe care o puteți citi în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța AICI
„În 1974, când devenea salariat al Teatrului Fantasio, Dan Spătaru se afla în pragul unei spectaculoase «căderi», după ce cunoscuse toate plăcerile măreţiei. Puțini cântăreţi din România au avut succesul său artistic, financiar şi sentimental. La asemenea înălţimi, aerul e tare, aburii euforiei şi ai licorilor te învăluiesc ameţitor şi - în lipsa unui sfat de bătrân înţelept - e uşor să te prăbuşeşti. Dacă Spătaru n-a avut destinul amar al unui coleg de la Teatrul Tănase, este meritul lui, al familiei (întemeiate la Constanţa) şi al unor prieteni adevăraţi.
N-a stat mult la Fantasio, doar patru ani, şi a cântat în trei reviste (Super-Fantasio, Veselia n-are vârstă, TeleFantasio) şi în tot atâtea concerte. Dar aici a «renăscut», e drept, cam greu ... , în mai multe reprize, cu dureri sfâşietoare şi lumina miraculoasă de la capătul tunelului.
Dan Spătaru a fost şi a rămas până astăzi cântăreţul iubirilor adolescentine sau mature, al drumurilor spinoase pe care se pot rătăci sufletele cotropite de stări confuze, al bucuriei de copil încântat, la orice vârstă, când ... trece o fanfară militară, al evocărilor sentimentale cu chip de măicuţă blândă şi resemnată în aşteptare, sau de ţărăncuţă isteaţă.
Dacă ar fi cântat într-o limbă de circulaţie internaţională, piesele sale muzicale şi sinceritatea trăirii lor în scenă l-ar fi putut situa pe o traiectorie ascendentă, asemenea unui Julio Iglesias ...
Numai că Dan Spătaru s-a confesat liric «pre» limba maternă, picurând o lacrimă de fericire peste amărăciunea românilor sortită veşniciei.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
