Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

ro

14 Nov, 2020 00:00 5128 Marime text

 
Mesaj peste timp
 

Biblioteca este locul unde se stochează și se pune în circulație informația, pe baza căreia se realizează o punte a legăturilor dintre ieri, azi și mâine, oferind siguranță, continuitate și încredere.

                                  Dumitru Constantin-Zamfir
 

 
  • Universitatea „Ovidius” Constanța în colaborare cu Asociația Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța au marcat un punct important în Dobrogea Digitală
  • Peste o sută de volume, dintre care și cărți de patrimoniu, au fost digitalizate și respectiv restaurate
  • Ioan Popișteanu – Meritul Dobrogean 2020, acordat pentru prima data într-un eveniment online
  • Ex Libris
 
La sfârșitul anului 2019, după două parteneriate cu ecou public, Dobrogea Academică și Ziua Dobrogei, ediția 2019, ZIUA de Constanța și Universitatea „Ovidius” Constanța, reprezentată prin rectorul de la acea vreme, Sorin Rugină, prodecan Mihai Gârțu și Alina Buzatu, director al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” au ințiat demersul pe care îl sărbătorim astăzi.
 
Asociația Ștefadina, reprezentată prin Mihai Nicolae (http://www.asociatiastefadina.ro), în cadrul unui proiect derulat privind asigurarea de șanse egale pe piața muncii, a desfășurat activitatea de restaurare și digitalizare colaborând cu  persoane cu dizabilități.

In Memoriam Ioan Popișteanu

 
Ziua Dobrogei 2020 este semnul acestui mesaj de actualitate, digitalizarea despre care antecesorul nostru Ioan Popișteanu spunea:
 

Carte digitală, pe suport electronic , cu fonturi variate , în culori vii sau pastelate, emanând chiar parfumul cernelurilor sau hârtiei îngălbenite de vremi, cu siguranță va fi cartea viitorului , mai ales pentru stocarea și actualizarea permanenta a informației , transmiterea rapidă a acesteia prin arderea distanțelor istorice sau planetare.

 
Ioan Popișteanu  - cercetător, editor, bibliolog, publicist, născut la 30 ianuarie 1942, în satul Cârjelari, comuna Dorobanţu, judeţul Tulcea, abolvent al Universității București, cu dublă specializare  română și Biblioteconomie, a fost de la repartizare (1968) până la despărțirea de viață (2012) directorul Bibliotecii Centrale Universitare (ulterior biblioteca Universității Ovidius a primit numele Ioan Popișteanu) și a Editurii Universitare (Ovidius University Press)
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari