Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 12 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța acum 100 de ani Luna martie 1925 în presa vremii (IV)

ro

11 May, 2025 17:00 718 Marime text
 
  • Prezentarea, în două ediții distincte, în capitole (sub forma intertitlurilor) a articolelor integrate în ziarul „Dacia“ dintr-o săptămână.
  • Avem în vedere săptămâna 10-15 martie 1925.
  • În ediția de astăzi prezentăm textele referitoare: Ironii și subtilități în rânduri satirice, Cultură, educație și evenimente sociale locale, Buletinul juridic, Știrile Internaționale, Publicitate.
 
În ediția de astăzi avem în vedere, în continuarea ediției precedente, săptămâna 10-15 martie 1925, de marți până duminică (ziarul „Dacia“ nu publică ediția de luni în această săptămână), urmând a prezenta: Ironii și subtilități în rânduri satirice, Cultură, educație și evenimente sociale locale, Buletinul juridic, Știrile Internaționale, Publicitate.
 
Ironii și subtilități în rânduri satirice
 
Ziarul dobrogean  „Dacia“ prezintă în fiecare ediție, în antetul primei pagini, fie o satiră, fie o parabolă, abordând teme de interes pentru constănțeni și nu numai, de la acea vreme:
  • „Astăzi, sunt două sărbători: „Toţi sfinţii“ şi „40 de mucenici“. E ziua... sfinţilor guvernamentali şi a întregului popor de mucenici.“ (ediția de marți, 10 martie 1925)
 
  • „Consiliul de miniştri, a însărcinat pe d. general Văitoianu să dea forma definitivă a regulamentului de funcţionare a agenţiilor de emigrare. Nici nu putea fi altul mai indicat“. (ediția de miercuri, 11 martie 1925)
 
  • „Guvernul intenţionează să suprime permisele de călătorie ale ziariştilor. Iată şi o dovadă că guvernanţii sunt prieteni ai gazetarilor; nu vor să-l lase să călătorească pe căile ferate, să nu fie expuşi catastrofelor“.( ediția de joi, 12 martie 1925)
 
  • „Guvernul cere cu insistentă să i se facă aplicarea severă a legei cerşitului. El nu vrea să audă ţara cerşindu-şi drepturile“. (ediția de vineri, 13 martie 1925)
 
  • „D. ministru Tătărăscu a avut eri dimineaţă, o constituire cu prefecţii judeţelor Vlaşca şi Teleorman. Era și natural ca guvernul să se interesele în primul rând de Vlaşca şi Teleormanul.“ (ediția de sâmbătă, 14 februarie 1925)
  • „E frig în toată ţara, anunţă ziarele. Numai în Cameră e cald. „Frigul“, produce acolo căldură, valuri, valuri (ediția de duminică, 15 februarie 1925) .
 
 
Cultură, educație și evenimente sociale locale
 
„«Apus de soare» la Teatrul Elpis“. Spectacolul „Apus de Soare” a fost interpretat pe scena Teatrului Elpis din Constanța, cu prilejul jubileului de 50 de activitate teatrală a maestrul Constantin Nottara, reputată personalitate a teatrului românesc. Nottara a interpretat rolul lui Ștefan cel Mare, impresionând publicul local. „Cu un ansamblu demn de a purta efigia celui dintâi teatru Naţional românesc, cu elemente ce fac cinste naţiunii noastre ca: Romano, Critico, Orendi, Melişanu, Nicolau, Ciuceanu, Buzigan, precum şi talentul tânăr al constănţencei Voluntaru, reprezentaţia turneului aceluia ce poartă pe fruntea îmbătrânită, coroana de glorie, ca suveran al scenei româneşti, a fost o sărbătoare unică, pentru noi constănţenii“, se arată în articol.
 
„Statueta oferita maestrului Nottara“. „Ţinem să arătăm că, contrar celor afirmate de ziarul «Marea Neagră» în numărul său de eri, statueta oferită maestrului Nottara, în seara reprezentaţiei de către d. ajutor de primar P. Niţescu, a fost cumpărată prin subscripţie publică, de Agenţia teatrală Comet si nici de cum de primăria oraşului Constanţa“.
 
„Maestrul Notara la Constanța“. Sosirea maestrului Nottara la Constanța a fost un eveniment de mare amploare. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate teatrală, el a fost întâmpinat cu căldură la gară de un public numeros, în lipsa reprezentanților oficiali. Cortegiul de întâmpinare a fost însoțit de fanfară militară, iar artistului i s-a oferit o statuetă în semn de apreciere. Gestul a fost făcut din inițiativă cetățenească, prin subscripție publică.
 
Spectacolele și filmele de la cinema. Aflăm că la Cinema „Regal“ au rulat „Criminala“, „Frate și sora“. La Parcul Arena „Grand” va începe „Sezonul senzațiilor“. Tot aici va rula „Omul fără nume“, în cinci acte și „Învierea“.
 
Fotbal. Cupa eliminatorie de fotbal a asocițaiei „N. Razis", „donată de clubul Venus din Constanţa şi câştigată de clubul Victoria, conform dispoziţiilor regulamentului ei“ se va disputa din nou anul acesta. Comisia campionatului a hotărât ca meciurile acestei cupe să înceapă pe 15 martie 1925.
 
Șezătoare la liceu. Liceul „Mircea cel Bătrân” a organizat o nouă șezătoare. Profesorul C. Mureșean va prezenta teza intitulată „Sentimente sociale“. Programul șezătoarei comportă și interpretări artistice susținute de domnii Glaubitz, N. Zăgoicea (?), Alexandrescu (?) și doamnele Ghinca, Goldemberg, Moldova Alexandrescu.
 
„Fumatul în timpul spectacolelor“. Autorul articolului critică obiceiul dăunător și tot mai des întâlnit al fumatului în sălile de cinematograf din Constanța. Atmosfera deja viciată de lipsa ventilației devine insuportabilă din cauza fumului de țigară, afectând calitatea experienței culturale. Autorul îndeamnă la intervenția autorităților sanitare și a forțelor de ordine pentru a impune respectarea regulilor, în lipsa eficienței patronilor de cinematografe .
 
Buletinul juridic
 
Polițe protestate. Aflăm că au apelat la polițele protestate, în perioada 2-9 martie, următorii: Stan B., M. Drăgănoiu, Zoia Constantin, Nicu Marinescu, Skilavo Petre, Ioan Zotica Mârlean, Ioan Gheorghiu, Leonida Iacovache, Gârliceanu, Bedros Gahmendnrian, M. N. Abrâmescu, Nicolae T. Calciu, Michel Becher, Panait D. Baijios, Luca S. Carapli, Abraham Wadler, N. Broască, Carol Hutscheeher, Stelian Constantin, Dumitru Mihailov, Maior Bungeteanu, Lazăr Cristu, Ion Dancu, Petru T. Georgescu, R. Dragnea, Ion Bulgărea.
 
„Un succesor al lui Terente, operează în Dobrogea“. În județul Tulcea, banditul Petre Lupoaicii, considerat un „succesor” al vestitului Terente, a reactivat teroarea în regiunea bălților Dunării. Originar din Satul Nou, județul Tulcea, Petre și-a început activitatea infracțională alături de Vârlan și a fost condamnat anterior la muncă silnică pe viață pentru jafuri și crime. După o evadare spectaculoasă, a revenit în Dobrogea și a continuat atacurile, ultima lovitură fiind dată în pădurea Văcăreni, unde au fost jefuiți mai mulți comercianți .
 
„Când va fi judecat A.C. Cuza“. Profesorul A.C. Cuza urmează să fie judecat pe 28 martie, fiind acuzat de Ministerul Instrucțiunii că ar fi instigator moral al agitațiilor studențești de la Universitatea din Iași. Procesul se va desfășura în incinta Universității din București. Comisia de judecată este alcătuită din personalități universitare de renume din București, Iași, Cluj și Cernăuți. Acuzarea va fi susținută de profesorul Petre Dragomirescu.
 
Procesul Ogneanof. Procesul lui Ivan Ogneanof scoate la lumină o posibilă activitate de trădare și spionaj în timpul ocupației bulgare din Primul Război Mondial. Procesul este judecat de Consiliul de război, compus din: colonel Fărcâşanu preşedinte, maiorii: Jugureanu, Cârjanovski şi căpitanii: laconii şi Cristescu, membrii, procurorul de caz fiind maiorul Zorzor, comisar regal.
 
„Pe banca apărării au luat loc avocaţii I. N. Roman, Paul Dobrescu, Al. Gherghel, Scipio Vulcan şi Stelian Stănescu. Grefierul I. Filip a făcut apelul martorilor acuzării, apoi ai apărării. Au răspuns următorii martori ai acuzării: A. Raşinof, I. Manolescu, părintele Rădulescu Oprea Popescu, Gh. N. Ionescu, Ştefan Vlădoanu, N Simionescu, D. Mincu, llie Stoian, Ene Cojocaru, I. Alexandrescu, D. Stefănescu, Gh. Stoian, Vceban ,I. Verban şi Gh. Atanasof, fiind lipsă 15. S-au prezentat martorii apărării: Toader Dumitrescu, Nedelcu Con stantin, lane C., Gh. Fujină, D. Jianu, Arif Bechir, M. Iusein R. Sidorovici, Uh. Teodorescu, M. Bobdscu, Mustaba Iusein, Asan Gamiandar şi locot. în rezervă C. Morârescu, fiind lipsă 4 maitori.
 
D. maior Zorzor, comisar regal pune aceleaşi concluziuni în ce priveşte lipsa martorilor, adică să se judece procesul, depoziţiile martorilor absenţi, aflăndu-se la dosarul afacerii. Apărarea renunţă şi ea, la martorii absenţi. Consiliul deliberând timp de cinci minute asupra concluziunilor comisarului regal şi a renunţării apărării, admite incidentul după care, se intră în fondul procesului, grefierul dănd citire ordonanţei definitive, de dare în judecată a lui Ivan Ogneanof.
 
Delictele ce se incumbă acuzatului de a le fi săvârşit sunt: dezertarea la inamic în timp de război crimă de înaltă trădare contra siguranţei exterioare a statului, trădare militară şi complicitate la delictul de spionaj.“
 
Procesul intentat de directorul ziarului „Dacia“. Tribunalul Constanța, secția II, este competent să soluționeze acțiunea în justiție intentată de L. M. Moscu, directorul ziarului „Dacia“, împotriva fraților Dalidachis pentru calomnie în presă. Completul de judecată este alcătuit din judecători Poulopol şi Ionescu. Tribunalul, în urma concluziilor puse de procurorul Bădescu, a amânat pronunțarea.
 
În privința Știrilor internaționale ziarul „Dacia“ face vorbire despre mai multe subiecte din Orient și nu numai.
 
Publicitate
 
A doua pagină a fiecărei ediții a ziarului „Dacia“ este dedicată reclamelor. Pagina conține numeroase anunțuri, promovând afaceri locale. Iată detaliile reclamelor:
 
  • „Asigurarea Românească“ este o societate de asigurări cu sediul de strada Traian numărul 15 care oferă:  asigurări de viață, esigurări împotriva incendiilor și accidentelor  etc. Reprezentantul societății era G. Eliopol.
  • „Lama Pierre“ - „cea mai bună lamă de ras”.
  • „Țiglă format Marsilia – Olane și Solzi“ – Este vorba despre o societate cu sediul pe strada Al. Lahovary numărul 4, deținută de Albert Herscovici (probabil ?).
  • Compania Franceză de Navigație (Fabre Line), cu sediul pe strada Virgiliu numărul 1, colț cu bulevardul Elisabeta, la Agenția de Vapoare, oferea transport maritim cu navele „Braga” – cu plecare din Marsilia spre est, „Asia” – operând pe ruta Marsilia–Constantinopol.  
  • Doctorul Auerbach, absolvent al Facultății de Medicină din Paris, oferea consulații în afecțiunile pediatrice, la cabinetul de pe strada Mircea 60. Dr. R. Rosenblatt, specializat în afecțiuni pediatrice, oferea consultații în cabinetul de pe strada Ștefan cel Mare 51.
  • „Perfa“, „singurul magazin unde găseşti cadouri superbe pentru orice ocaziune precum şi tot ce este mai nou în acea stă branşă găsiţi numai, deținut de E. Merlaub (probabil?), avea sediul pe strada Carol 55.
  • Becuri „Osram“, disponibile la firma „Electrica“, cu sediul pe strada Petru Rareș numărull 8.
  • Dr. B. Tatarski, specializat în diferite terapii, cu cabinetul pe strada Remus Opreanu, nr. 12 bis, lângă Hotel Carol.
  • „Urania – Societate Anonimă de Asigurări și Reasigurări“ este o altă companie de asigurări, ce oferă polițe pentru accidente, viață și alte riscuri, cu sediul pe strada Al. Lahovary numarul 4. 
  • „Vizitați noul magazin de modă «La Principesa Elena»”. Este vorba despre un „magazin de modă“ de pe strada Ștefan Mihăileanu, numărul 38.  
  • „Cărbuni englezești Cardiff“. Reclamă pentru cărbune importat din Cardiff, vândut de P. Lulius & Fii, fost M. Embiricos & Co. cu sediul pe  strada Lascar Catargiu numărul 28.
  • „Steaua Română – Asigurări“. Companie de asigurări care oferă polițe pentru diverse domenii, cu sediul pe strada Lascăr Catargiu numărul 28.
  • „Lemne tăiate și cărbuni“. Reclamă la lemne și cărbuni de foc, probabil pentru uz casnic și industrial, de la depozitul de pe strada Miron Costin, vis-à-vis de Biserică.
  • „Asiguraţi-vă viaţa şi avutul la Agpicola“. O altă societate de asigurări, cu sediul în Piața Independenței numărul 10.
  • „Mai eftin ca oriunde“. Un magazin de rechizite cu sediul pe strada Al. Lahovary numărul 4.
 
Va continua.
 
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.



Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, respectiv dina nul 1925, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
Proiectul „Constanța acum 100 de ani“), lansat în 2024, continuă în anul 2025, având același scop și folosind aceleași mijloace, însă sub o altă formă, spre a oferi cititorului o lectură cât mai plăcută. Pentru a întări utilitatea istorică și pentru a prezenta evenimentele sub o formă cât mai cuprinzătoare și structurată, în edițiile ce urmează vom prezenta cumulat mai multe numere ale ziarului dobrogean „Dacia“, prezentând, de facto, câte o săptămână de activitate a cotidianul ante-menționat, deci o săptămână din viața urbei constănțene a anului 1925.
 
Pentru a facilita lectura, considerăm oportună prezentarea cronologică în capitole (sub forma intertitlurilor) a articolelor integrate în ziarul „Dacia“, după cum urmează: într-o ediție vor fi integrate textele referitoare la Editorial, Politica și administrația locală, „Nenorocirele“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc), iar în altă ediție:  Ironii și subtilității în rânduri satirice, Cultură, educație și evenimentele sociale locale, Buletinul juridic, Știrile Internaționale, Publicitate.
 
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.

Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.
 

Citește și:

 
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

Constanța acum 100 de ani: Ziarul constănțean „Dacia“-început, influențe și sfârșit

Constanța acum 100 de ani: România, după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Constanța acum 100 de ani: Virgil Andronescu  și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari