Constanța acum 100 de ani Luna mai 1925 în presa vremii (VII)
30 Jul, 2025 17:00
30 Jul, 2025 17:00
30 Jul, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
963
Marime text


- În ediția de astăzi avem în vedere săptămâna 26-31 mai 1925, de marți până duminică (ziarul „Dacia“ nu publică ediția de luni în 1925, iar în intervalul menționat ediția de vineri nu a fost indexată) și vom prezenta: Editorial, Politică, administrație și „probleme“, „Nenorocirile“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc)
În ediția de astăzi avem în vedere săptămâna 26-31 mai 1925, de marți până duminică (ziarul „Dacia“ nu publică ediția de luni în 1925, iar în intervalul menționat ediția de vineri nu a fost indexată) și vom prezenta: Editorial, Politică, administrație și „probleme“, „Nenorocirile“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc).
Editorial
Cele cinci editoriale aferente săptămânii amintite, cuprind, în mod firesc, editorialele, scrise de mai mulți autori. Acestea abordează teme relevante situației locale/naționale sau internaționale, după cum urmează:
- „Solemnitatea punerii pietrei fundamentale a Palatului Episcopal” – Materialul de deschidere a ediției din 26 mai 1925 face referire la evenimentul prilejuit de punerea pietrei fundamentale la Palatul Episcopal din Constanța (n. red. în prezent sediul administrativ al Arhiepiscopiei Tomisului). Subiectul a fost abordat pe larg, fiind făcute trimiteri la serviciul divin, zidirea pietrei fundamentale, banchet, cuvântări sau asistență. Au participat Sanctitatea Sa, Patriarhul Miron Cristea însoțit de episcopii Hotinului și al Aradului, miniștrii Lepadatu și Angelescu. Au susținut cuvântări P.S. Sa Episcopul Ilarie, ministrul Lepadatu și I.P.S. Sa Patriarhul Miron Cristea.
- „Palatul Episcopal” – În continuarea articolului din numărul precedent, ziarul „Dacia” prezenta opiniei publice cuprinsul actului de fondație, cât și textul telegramelor expediate M.S. Regelui Ferdinand și primului ministru.
- „Doliu pentru unii, doliu pentru alții” – Al. Doinaru amintea în acest editorial de ceremonia de Ziua Eroilor. Spunea că vor fi plânși cei căzuți pe câmpul de luptă, care și-au dat viața pentru țară, dar în același timp, atrăgea atenția asupra supraviețuitorilor care s-au ales cu sechele de pe urma luptelor, asupra văduvelor, asupra orfanilor, care ar merita și ei să fie plânși din cauza suferinței prilejuite de consecințele războiului.
- „Copiii nimănui” – Autorul a abordat tema copiilor eroilor căzuți pe frontul de luptă, care primeau îngrijire în orfelinatele din Constanța. În orașul de la malul mării, soarta lor era subiect de discuție, chiar în timpul comemorării celor dispăruți dintre noi.
- „Construcția liceului” – Autorul aducea în discuție construcția liceului și școlii comerciale superioare. Lucrările de edificare au fost puse în așteptare, din cauza lipsei de fonduri.
Politică, administrație și „probleme”
Ședința comisiunei interimare a orașului – Constănțenii erau informați cu privire la ședința comisiunei interimare a orașului Constanța, ținută sub președinția lui Virgil Andronescu. Un punct despre care s-a discutat a fost înființarea unei rețele de tramvai în Constanța. „Proectul elaborat de comună constă în formarea unei societăți anonime în care primăria să vie cu un aport de 16.000.000 lei pe cari îl va vărsă în 3 rate. măria va avea în consiliul Pride administrație al societății, trei delegați.” S-a discutat și despre înființarea unei linii ferate între Constanța și Techirghiol, socotită de Virgil Andronescu drept „folositoare”.
Situația pescarilor dobrogeni – Un grup de pescari dobrogeni a trimis un memoriu către direcțiunea generală a pescarilor, în care își exprimau nemulțumirea față de acceptul ca pescarii străini să își desfășoare activitatea în apele țării. Ca măsură pentru rezolvarea problemei, direcțiunea a dat ordin revizoratului pescarilor să înceapă tratativele pentru cumpărarea unei corăbii cu motor în valoare de 270.000 lei. „Imediat ce se va cumpăra cest vas, care se află în portași aparține unui armator din Constantinopol, se va constitui o societate, compusă dintr’un grup de pescari români ce stau actualmente fără lucru, care se va ocupa cu pescuitul intens pe mare.”
Activitatea partidului poporului din C-ța – Colonelul Gh. Ghenciu, avocații Al. Gherghel, Octav Goruneanu, Octav Stănescu și C.N. Sarry – directorul ziarului „Dobrogea Jună” – membrii în partidul Poporului, organizația pe Constanța, au străbătut mai multe comune din nordul județului pentru a întări legăturile politice cu comitetele comunale.
Ce face serviciul sanitar? – Pe terenul fostei grădini publice, zăcea un om bolnav, care nu a fost primit în spitalul comunal și cum serviciul sanitar avea alte preocupări, persoana nu a fost tratată. În acest context, era pusă sub semnul întrebării activitatea instituției.
„Nenorocirile“ locale
Un avort criminal – Doi copii au descoperit pe strada Călărași nr. 28, pe un loc viran, trupul neînsuflețit al unui bebeluș avortat în a 4-a lună.
Două furturi – Matei Mandan și Ion Roman, paznici la CFR, au furat mărfuri din mai multe vagoane, însă au fost prinși de poliție. În altă ordine de idei, Gr. Dumitru a furat pânză de la fabrica de țesătorie deținută de un domn pe nume Columb, situată pe strada Oborului. De asemenea, a fost și el arestat.
Un caz de harakiri la Constanța – Sârbul Nicolai Dimcovici de pe strada Ion LAhovari nr. 68, s-a autoînjunghiat în abdomen, după o ceartă cu concubina.
Groaznica nenorocire din bdul. Regina Maria – Ziarul „Dacia” relata despre un accident de automobil în urma căruia o fetiță de doar zece ani și-a pierdut viața. Evenimentul nefericit a avut loc pe bulevardul Regina Maria. Fetița s-a dus să culeagă flori pentru a face un buchet pe care să-l depună pe mormintele ostașilor căzuți. În timp ce traversa a fost surprinsă de mașina condusă de Hanz Gundersdorfer și care era deținută de Crețeanu, directorul Băncii Românești. Circulând cu mare viteză, șoferul nu a putut evita impactul și fetița orfană a murit pe loc. Prim procurorul Emilian Alexandrescu a dispus arestarea șoferului.
Crima din str. Chiliei – O crimă a avut loc la cârciuma lui Vasile Petcu din strada Chiliei. Măcelarii Ion Anghel și Ilie Cazanișteanu, aflați sub influența alcoolului, l-au înjunghiat pe căruțasul Halil Djemad.
Va continua.
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924 și 1925, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924 și 1925, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul 1924, respectiv dina nul 1925, obiectiv pentru care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 și 1925 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
Proiectul „Constanța acum 100 de ani“), lansat în 2024, continuă în anul 2025, având același scop și folosind aceleași mijloace, însă sub o altă formă, spre a oferi cititorului o lectură cât mai plăcută. Pentru a întări utilitatea istorică și pentru a prezenta evenimentele sub o formă cât mai cuprinzătoare și structurată, în edițiile ce urmează vom prezenta cumulat mai multe numere ale ziarului dobrogean „Dacia“, prezentând, de facto, câte o săptămână de activitate a cotidianul ante-menționat, deci o săptămână din viața urbei constănțene a anului 1925.
Pentru a facilita lectura, considerăm oportună prezentarea cronologică în capitole (sub forma intertitlurilor) a articolelor integrate în ziarul „Dacia“, după cum urmează: într-o ediție vor fi integrate textele referitoare la Editorial, Politică, administrație și „probleme“, „Nenorocirele“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc), iar în altă ediție: Ironii și subtilității în rânduri satirice, Cultură, educație și evenimentele sociale locale, Buletinul juridic, Știrile Internaționale, Publicitate.
Ziarul Dacia este pus la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de Arcanum.
Citește și:
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?
Constanța acum 100 de ani Ziarul constănțean „Dacia“ - început, influențe și sfârșit
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii