Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Personalități marcante în domeniul militar - Ion Coandă, Traian Cocorăscu, Gheorghe Condoliu

ro

04 Aug, 2021 00:00 2548 Marime text
  • Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți. 

Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II este o adevărată comoară. Autorii acestui volum: dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică, armată sau justiție.
 
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța din 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
 
„Nu pot spune că «Dicţionarul» este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică.“
 
Mai jos sunt prezentate trei personalități a căror activitate în domeniul militar a fost prodigioasă.

 
Ion Coandă

 
Data nașterii nu se cunoaște cu exactitate, fiind ori în 1860 ori 1862.  A decedat în 1940.
 
„A absolvit Şcola de ofițeri în 1882. În 1885 este trimis la Şcoala de torpilori de la Toulon (Franța). După terminarea şcolii este ambarcat în Escadra din Mediterana. În 1888, reîntors în țară, cu gradul de căpitan, e îmbarcat pe navele „Mircea", „Elisabeta" cu care, în calitate de secund, participă la serbările columbiene de la Genova şi Lisabona.
 
În 1889 e numit la depozitele marinei, cu gradul de maior, devenind căpitanul portului Brăila.
A reprezentat țara şi marina română cu bricul „Mircea" la inaugurarea canalului Kiel, în 1895. În 1897, director al Serviciului Maritim Român. În 1910 este înaintat la gradul de comandor. În 1913 face parte din Marele Stat Major. Va fi apoi numit inspector general administrativ pentru Marina Civilă. În timpul primului război mondial este numit prefect al județului Prahova, apoi comisar general al guvernului român In sudul Basarabiei şi Delta Dunării. Din 1933, pensionar. Va fi preşedinte al Ligii navale române.“
 

Traian Cocorăscu

 
S-a născut pe 15 februarie 1888 în localitatea Ostrov, județul Constanța și a decedat pe 11 octombrie 1970 în București.
 
A studiat la Şcoala militară de ofițeri de cavalerie (1907-1909).
A fost comandant al Brigăzii 9 cavalerie (23.01.1941-25.03.1942), comandant al Corpului de cavalerie, partea sedentară (26.03.-25.10.1942). A comandat Brigada 9 cavalerie în operațiunea „Odessa" (1941), ulterior cu misiune de pază şi siguranță în partea de nord a Transnistriei.
 

Condoliu Gheorghe

 
Născut pe 15 martie 1920 în localitatea Isaccea, jud. Tulcea şi decedat pe 26 ianuarie 1945 la Valoria, în Cehoslovacia. A participat cu Regimentul 36 infanterie, în care şi-a satisfăcut serviciul militar, la luptele împotriva germanilor chiar din primele zile ale insurecției din august 1944, în calitate de comandant de grupă mitraliere.
 
S-a evidențiat în luptele pentru dezarmarea trupelor hitleriste din zona Hârşova-Cernavoda, blocând prin foc intens o coloană duşmană care încerca să treacă Dunărea din Dobrogea în Muntenia. S-a remarcat apoi şi în acțiunile împotriva inamicului din perioada următoare, la Oarlea de Mureş. La 23 decembrie 1944, a capturat patruzeci şi doi de prizonieri cu care s-a înapoiat la postul de comandă al batalionului. În ziua de 26 ianuarie 1945, în timpul unui atac, un obuz inamic îl răpune. A fost decorat post-mortem, cu medalia Virtutea militară", cl. a ll-a.
 
Sursă foto:  ZIUA de Constanța

Sursă  de documentare:  Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea

Citește și:
 
Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic

Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu

Personalități dobrogene din anul 1927 - „De astfel de elemente are nevoie românismul dobrogean“

Personalități dobrogene din anul 1927 - „Se distinge prin calităţi şi însuşiri excepţionale“

Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Grigore Andrei, Nicolae Carp, Gheorghe Eminescu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari