Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxa specială pentru turismul din Mangalia, anulată în parte. Ultimul anunţ al judecătorilor

ro

23 Oct, 2019 00:00 1512 Marime text

Curtea de Apel Constanţa ar putea decide în şedinţa din data de 23 ianuarie 2020 soarta hotărârii privind instituirea taxei speciale de dezvoltare şi promovare a turismului în municipiul Mangalia! Acesta este primul termen în apelul dosarului în care Tribunalul Constanţa a anulat în parte, pe data de 13 mai, hotărârea anterior precizată.


Decizia Tribunalului a fost contestată atât de Consiliul Local al Municipiului Mangalia, cât şi de Prefectura Constanţa. Conform datelor oficiale, Tribunalul Constanţa a dispus anularea în parte, la cererea Prefecturii Constanţa, a HCL nr. 167/20.12.2017 privind instituirea taxei speciale de dezvoltare şi promovare a turismului în municipiul Mangalia.


În concret, decizia instanţei vizează punctul 2.4. - „Taxa specială pentru dezvoltarea şi promovarea turismului care se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de transport persoane”, în ceea ce priveşte persoanele juridice care desfăşoară activităţi de transport persoane, altul decât transportul special destinat turiştilor, punctul 2.5.1. - „Supermarket, hipermarket - 15.000 lei/unitate” şi punctul 2.5.4. - „Unităţi de vânzare produse alimentare, nealimentare care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul Mangalia, agenţii de turism, prestări servicii, alte activităţi comerciale - 200 lei/punct de lucru”.
 
În motivare, Tribunalul arată, în cazul punctului 2.4, că „taxa specială pentru dezvoltarea şi promovarea turismului care se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de transport persoane (definite conform legislaţiei în vigoare): activităţi de transport persoane, inclusiv minicare - 1.000 lei“.
 
„Taxa se declară o singură dată, cu excepţia cazului când au intervenit modificări şi se depune declaraţie rectificativă, şi se încasează până la data de 31.03.2018 de la toate persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia. Plata cu întârziere atrage aplicarea de majorări de întârziere. În acord cu reclamantul, se constată că nu este precizată incidenţa aceste taxe numai în cazul transportului cu scop turistic, conform art. 2 lit. d) liniuţa 4 din O.G. nr. 58/1998 respectiv pentru: „- structuri de primire turistice cu funcţiuni de transport: 1.transport rutier: autocare etc.; 2.transport feroviar: trenuleţe, trenuri de cremalieră etc.; 3.transport fluvial şi maritim: ambarcaţiuni cu scop turistic; 4. transport pe cablu: telecabine, teleschi etc.“, potrivit motivării.
 
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate, judecătorii au decis că se impune anularea în parte a hotărârii HCL nr. 167/20.12.2017, în ceea ce priveşte persoanele juridice care desfăşoară activităţi de transport persoane, altul decât transportul special destinat turiştilor.
 
„2.5 Taxa specială pentru dezvoltarea şi promovarea turismului care se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu bunuri şi servicii (definite conform OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă). 2.5.1. Supermarket, hipermarket - 15.000 lei/unitate; 2.5.4. Unităţi de vânzare produse alimentare, nealimentare care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Mangalia, agenţii de turism, prestări servicii, alte activităţi comerciale - 200 lei/punct de lucru. De asemenea, se constată că aceste puncte privesc toate persoanele juridice menţionate fără ca acestea să fie angrenate în efectuarea prestaţiilor din domeniul turismului.
 
Este adevărat că municipiul Mangalia este staţiune turistică, potrivit HG nr. 852/2008, dar taxele speciale astfel instituite nu pot fi suportate de toate persoanele juridice de pe teritoriul acesteia, indiferent dacă desfăşoară sau nu activitate în domeniul turismului şi nu pot afecta, în consecinţă, toţi cetăţenii localităţii. Astfel, aşa cum la punctele 2.5.2. şi respectiv 2.5.3. sunt enumerate zonele turistice, respectiv staţiunile în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea unităţile de vânzare produse alimentare şi nealimentare pentru a fi obligate la această taxă, era imperios necesară zonarea turistică şi în ceea ce priveşte unităţile de la punctele 2.5.1. şi 2.5.4“, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
Prin urmare, s-a impus anularea hotărârii atacate şi în ceea ce priveşte punctul 2.5.1.„Supermarket, hipermarket - 15.000 lei/unitate” şi punctul 2.5.4.„Unităţi de vânzare produse alimentare, nealimentare care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul Mangalia, agenţii de turism, prestări servicii, alte activităţi comerciale - 200 lei/punct de lucru”.
 
Sursa text: rolii.ro
 

Citeşte şi:


Taxa specială de dezvoltare şi promovare a turismului în Mangalia, anulată în parte. Cum motivează judecătorii

Dezvoltare turistică în staţiunea Neptun-Olimp. Contract adjudecat de Europlus Construct SRL de la Primăria Mangalia (document)

Primăria Mangalia doreşte elaborarea PUZ-ului pentru staţiunea Jupiter. Urmează să fie construite blocuri ANL (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii