Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Certificatul de urbanism a fost emis Stekainvest SRL adaugă un etaj blocului de pe strada Poporului

ro

08 Dec, 2015 00:00 3832 Marime text


A devenit deja o tradiţie în municipiul Constanţa ca investitorii imobiliari să adauge câte un etaj în plus blocului pe care îl construiesc. Cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat, în ediţia din 30 noiembrie, articolul „Legal şi cu acordul Primăriei. Cum câştigă investitorii câte un etaj în plus la imobilele pe care le ridică în Constanţa“, în care erau prezentate mai multe certificate de urbanism emise de către Primăria Constanţa pentru societăţi comerciale sau persoane fizice care au găsit o modalitate legală de a continua construcţiile finalizate, obţinând acordul municipalităţii pentru supraetajarea acestora.
 
Societatea Stekainvest SRL a decis să modifice blocul pe care l-a construit pe strada Poporului nr. 209. Astfel, pe data de 7 decembrie, a obţinut de la Primăria Constanţa Autorizaţia de Construire nr. 2183, cu obiectul „Modificare de proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 1586/12.09.2013 «Construire imobil P+3E - locuinţe cu spaţiu comercial la parter» prin Supraetajare în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată, conform Legii nr. 50/1991, art. 4, lit. A“.

Despre Stekainvest SRL

Potrivit Registrului Comerţului, societatea Stekainvest SRL are sediul în municipiul Constanţa, aleea Garofiţei nr. 15. Capitalul social, compus din 55 de părţi sociale, este deţinut de Diana-Violeta Cerchia, cu 9 părţi sociale (16,36% din capitalul social), şi Ana Chilipirea, cu 46 de părţi sociale (83,64% din capitalul social). Administratorul societăţii, care se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“, este Dumitru Duţu. Diana-Violeta Cerchia mai este asociată în Diagrand Farm SRL-D.

Citeşte şi „Legal şi cu acordul Primăriei. Cum câştigă investitorii câte un etaj în plus la imobilele pe care le ridică în Constanţa“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii