Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orban Vom adopta în CNSU decizia privitoare la realuarea activităţilor culturale în spaţii închise şi redeschiderea restaurantelor

ro

27 Aug, 2020 21:06 1432 Marime text
Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că urmează să fie adoptată în cadrul Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă decizia privitoare la deschiderea activităţilor culturale în spaţii închise, începând cu data de 1 septembrie, şi reluarea activităţii restaurantelor, scrie Agerpres.

"Astăzi, în pauza pe care o vom face după prezentarea actelor normative, vom adopta în CNSU decizia pe care trebuie să o transpunem ulterior în hotărâre de Guvern, până la data de 1 septembrie, privitoare la deschiderea activităţilor culturale în spaţii închise, de la data de 1 septembrie. E vorba de spectacole, teatru, concerte, cinematografe. De asemenea, va trebui să adoptăm regulile privind reluarea activităţii pentru restaurante în spaţii închise - restaurante ale hotelurilor, ale motelurilor şi pensiunilor", a precizat Orban.

El a menţionat că decizia CNSU va fi transpusă în hotărâre de Guvern până la data de 1 septembrie, astfel încât să poată fi emise ordinele comune privind regulile aferente.

"În cazul activităţilor culturale va trebui emis un ordin comun, care trebuie deja pus în dezbatere publică, de mâine. Ordin comun Ministerul Culturii cu Ministerul Sănătăţii. Iar în privinţa activităţilor de servire a mesei în spaţii închise, de asemenea, va trebui un ordin comun ministrul Sănătăţii - ministrul Economiei şi preşedintele ANSVSA. Va trebui să asigurăm nişte reguli care să reducă la maximum posibil riscul de răspândire a virusului odată cu reluarea acestor activităţi şi sunt convins că reglementările vor fi clare, astfel încât să poată să fie respectate. Fac un apel la responsabilitatea tuturor instituţiilor, agenţilor economici care îşi vor relua activităţile să fie parteneri cu noi în asigurarea respectării regulilor, astfel încât să nu existe o creştere a numărului de infectări", a transmis prim-ministrul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii