Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum va arăta Centrul de cercetare din Spitalul Judeţean Constanţa

ro

06 Feb, 2014 00:00 2142 Marime text
Universitatea „Ovidius” a obţinut finanţare în valoare de 5 milioane de lei pentru construcţia celui mai mare proiect naţional de cercetare – Centrul de cercetare-dezvoltare pentru studiul morfologic şi genetic în patologia malignă.
 
Proiectul este finanţat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind de 21,5 milioane lei. Directorul de proiect este prof. univ. dr. Mariana Aşchie, directorul Şcolii Doctorale din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Proiectul a obţinut locul I, acumulând cel mai mare punctaj (29 din 30), în competiţie cu alte proiecte ale celor mai mari şi importante institute de cercetare şi facultăţi de medicină din ţară în Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), Axa prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, Domeniul major de intervenţie 2.2 – Investiţii în infrastructura de CDI, Operaţiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de excelenţă). Proiectul presupune construirea unui centru modern de cercetare în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, pe o suprafaţă de 780 de metri pătraţi, care va fi dotat cu echipamente de vârf în domeniul cercetării medicale. „Centrul va deservi Dobrogea şi va fi public. Va deservi gratis toţi pacienţii cu cancer”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius”, Ion Bordeianu. Centrul va fi gata peste doi ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii