Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:59 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despăgubire record de peste 5 milioane de euro, plătită pentru un accident produs de un șofer român în Franța

ro

23 Dec, 2021 14:51 1729 Marime text


 
  • BAAR a achitat cea mai mare despăgubire în străinatate din istoria sa.



Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) a achitat cea mai mare despăgubire în străinatate din istoria sa, de peste 5,3 milioane euro, drept consecinţă a unui accident rutier produs în 2018 în Franţa de un şofer român care conducea un ansamblu cap tractor-semiremorcă, asigurat RCA/Carte Verde la compania City Insurance, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.





 

"Este vorba de peste 5,3 milioane euro din care cea mai mare parte reprezintă despăgubiri pentru cheltuieli de spitalizare, pierderi de venit, asistenţă medicală, adaptarea locuinţei s.a. la care se mai adaugă o rezervă de daune rămasă de 4,5 milioane euro, astfel încât despăgubirea finală se va ridica la aproximativ 9,8 - 10 milioane euro. Tot în acest caz, înainte de retragerea autorizaţiei de funcţionare, City Insurance mai plătise despăgubiri în cuantum total de 207.000 euro", se menţionează în comunicat.






Potrivit rezultatului investigaţiei demarată de poliţie, şoferul ansamblului cap tractor şi semiremorca conducea cu o viteză peste limita maximă admisă pentru acea porţiune de drum (89 km/h în loc de 70 km/h).




Conform sursei citate, accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a două femei, precum şi cu avarierea totală a autoturismului care circula regulamentar. În urma impactului, una dintre femei a fost diagnosticată cu tetraplagie la nivel neurologic C4 şi grad de invaliditate 85% în timp ce cea de-a doua a suferit multiple leziuni corporale.




Reprezentanţii BAAR susţin că vinovăţia a fost stabilită prin documentaţia emisă de autorităţile din Franţa, iar pretenţiile de despăgubire achitate de BAAR s-au soluţionat pe cale amiabilă.






Menţionăm că, spre deosebire de alte ţări, legislaţia din Franţa nu prevede limite de răspundere la asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) pentru vătămări corporale, răspunderea fiind nelimitată.


Sursa: Agerpres



Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii