Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul Constanţa, de la 0-7 la 5-1 Golgheterul Claudiu Dragu, „dublă“ împotriva Deltei Dobrogea Tulcea, fosta sa echipă (galerie foto + video)

ro

16 Oct, 2017 00:00 5444 Marime text

Nou promovata SSC Farul Constanţa a trecut peste înfrângerea cu 0-7 din meciul cu Progresul 1944 Spartac şi, sâmbătă, la o săptămână de la acel eşec usturător, a învins categoric, cu 5-1 (2-0), la Techirghiol, Delta Dobrogea Tulcea, în etapa a opta a Ligii a 3-a de fotbal, seria secundă.
 
Golurile au fost marcate de Cl. Dragu (33, 87), Botea (43), V. Şicu (65), R. Stănescu (77), respectiv Moise (85 - din penalty). În afară de cele cinci reuşite, gazdele au avut şi alte ocazii importante, iar în minutul 90 Juncănaru a trimis mingea în bară.
 
SSC Farul (antrenor, Petre Grigoraș) a jucat cu: Gurău - Niţescu (66 Juncănaru), Diakite, Botea, Rusu - Cl. Dragu, R. Stănescu, I. Florea (65 A. Iani), Al. Grigoraş (cpt.) - Mazilu (46 Robu), C. Zamfir (57 V. Şicu). Rezerve neutilizate: Vl. Neagu - Vântu, Agache. Condusă de pe margine de antrenorul Norbert Niţă, Delta Tulcea a avut echipa: Glavana - Iancu, Nejneru, Apetrei, Dragne - Enache (65 Al. Matei), Aioanei, Iliescu, A. Cristea (53 Tudorache) - Roman (78 Iordan), Moise (cpt.). Rezernă neutilizată: C. Ghenciu.

 „Suntem mulţumiţi, dar mai avem de muncă“ 

„Ţinând cont de scorul la care ne-am impus, suntem mulţumiţi, dar mai avem de muncă. Sigur că ne dorim mai mult, însă, ţinând cont că ne-am reunit târziu şi am demarat târziu pregătirea, neputându-ne pregăti aşa cum ne-am fi dorit, rezultatele sunt mulţumitoare, chiar bune. Sperăm ca în cel mai scurt timp să se rezolve şi problemele pe care le cunoaşte toată lumea, în primul rând cele financiare, iar jucătorii să se concentreze numai pe fotbal. Aşteptăm. Am înţeles că totul e semnat, dar procedura face să se mai întârzie câteva zile“, a declarat Marian Dinu, unul dintre antrenorii secunzi ai SSC Farul.

Încep să se închege relaţiile de joc 

„Suntem satisfăcuţi atât de rezultat, cât şi de evoluţia băieţilor. Am marcat multe goluri şi puteam chiar să mai punctăm. Au apărut şi titulari noi, precum Rusu, care a jucat foarte bine. Încep să se închege relaţiile de joc. Acest meci ne dă încredere pentru partidele viitoare“, a arătat şi Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul. Autor a două goluri sâmbătă, Claudiu Dragu, fost jucător la Delta Dobrogea Tulcea, a ajuns la şapte reuşite în campionat, fiind golgheterul SSC Farul. Celelalte goluri ale „marinarilor“ au fost marcate de R. Stănescu (5), Al. Grigoraş (3), Mazilu, Botea (câte 2), I. Florea, V. Şicu şi Niţescu (câte unul).

Axiopolis Cernavodă, pe podium 

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Axiopolis Sport Cernavodă - Sportul Chiscani 6-0, FC Voluntari II - FCSB II 4-4, CSM Râmnicu Sărat - Progresul 1944 Spartac 0-2, Unirea Slobozia - CSM Olteniţa 4-1, Agricola Borcea - Înainte Modelu 3-3 şi Victoria Traian - Metalul Buzău 1-4. După Victoria cu Delta Dobrogea Tulcea, SSC Farul (echipă care are ca obiectiv promovarea imediată în Liga a 2-a) se menţine pe locul patru în clasament, la trei puncte în spatele liderului. Clasamentul este următorul: 1. Progresul 1944 Spartac - 22p, 2. Metalul Buzău - 20p, 3. Axiopolis - 19p (25-9), 4. SSC Farul - 19p (22-12), 5. Unirea Slobozia - 16p, 6. FCSB II - 14p, 7. FC Voluntari II - 12p, 8. CSM Rm. Sărat - 12p, 9. Delta Dobrogea Tulcea - 9p, 10. Înainte Modelu - 7p, 11. CSM Olteniţa - 5p, 12. Agricola Borcea - 4p, 13. Sportul Chisani - 1p, 14. Victoria Traian - 0p.

Eforturi pentru legitimarea lui Pătulea 

În etapa viitoare, SSC Farul va întâlni în deplasare, în weekend, Metalul Buzău. „E un meci foarte important, împotriva unei contracandidate la promovare. Suntem încrezători şi sperăm să obţinem un rezultat pozitiv. Meciul cu Progresul 1944 Spartac a fost o lecţie. Sunt convins că fiecare dintre noi am învăţat ceva după acel meci şi că nu se va mai repeta ce s-a întâmplat“, a spus Marian Dinu.
 
„Se pare că la Buzău vom juca din nou pe un teren cu suprafaţă sintetică (n.r. după meciul cu Progresul 1944 Spartac), ceea ce nu prea e în regulă, întrucât noi nu avem posibilitatea să ne pregătim pe un astfel de teren. E clar că din acest punct de vedere suntem dezavantajaţi. Vom vedea. Facem toate eforturile ca săptămâna viitoare (n.r. aceasta) să-l legitimăm pe Adrian Pătulea, care, luni, va efectua vizita medicală. Adrian va fi clar un plus pentru SSC Farul“, a arătat şi Marcel Lică.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii