Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:08 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simona Halep va coborî din nou în clasamentul mondial „Se pare că încă am probleme“

ro

23 Apr, 2016 00:00 499 Marime text
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul şase mondial, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, de Laura Siegemund (locul 71 WTA), în două seturi, 6-1, 6-2. După meci, sportiva din Constanţa a declarat că încă nu şi-a revenit după accidentare.
 
„Simțeam că nu mai pot respira și cred că m-am speriat puțin din cauza asta, deoarece nu mă mai puteam relaxa. Laura a început meciul mai bine și a continuat la același nivel. Am muncit mult în ultimele două săptămâni. Weekend-ul trecut am vrut să câștig pentru România și a fost păcat că m-am accidentat. Am venit aici cu speranța că voi putea juca mai bine, dar se pare că încă am probleme“, a declarat Simona.
 
„Am nevoie să-mi iau câteva zile libere pentru a mă relaxa, pentru a-mi reveni. Vreau să dorm mult! Apoi voi merge la Madrid, conform programului“, a mai spus jucătoarea. Din pricina eliminării timpurii de la Stuttgart, Halep va înregistra o nouă cădere în clasamentul mondial, urmând a ajunge pe şapte. Pentru Halep, urmează turneul de la Madrid, apoi Roma. Sezonul de primăvară se încheie cu Roland Garros.
 
Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii