Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:55 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primele bătălii, cu Belgia, Spania şi Uruguay Puştii de la Academia Hagi pleacă să cucerească Franţa

ro

13 Oct, 2016 00:00 939 Marime text
Echipa de juniori născuţi în anul 2004 a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“ pleacă astăzi în Franţa, la turneul final al Danone Nations Cup

Campioni ai României la această categorie de vârstă, cei de la Academia Hagi au câştigat, pe 29 mai, şi Cupa Hagi Danone, obţinând astfel dreptul să reprezinte România la turneul mondial al Danone Nations Cup, care va avea loc în Franţa, la Paris, în intervalul 14 - 16 octombrie.
Antrenorul Cosmin Constantin va deplasa în Franţa un lot de 12 jucători: Ştefan Iuruc, Ciprian Udrişte - portari; Alexandru Burcă, Denis Ciobanu, Ştefan Duţu, Lary Ion, Horia Marin, Ion Muşat, Eduard Moga, Mario Paris, Răzvan Oancea, Andrei Borza - jucători de câmp. Nouă dintre cei 12 tineri fotbalişti au făcut parte şi din echipa care a devenit campioană naţională în acest an, trecând în finală de Kinder Tg. Mureş (2-2, 7-5 după loviturile de departajare). Din cauza cerinţelor de vârstă, portarul Rafael Munteanu (10 ani) a fost înlocuit cu Ciprian Udrişte, iar locul jucătorilor Ionuţ Nistor şi Cristi Neicu (care nu mai sunt legitimaţi la Academia Hagi) a fost luat de Mario Paris şi Răzvan Oancea.

Cel mai bun loc din istoria participărilor româneşti

La întrecerea de la Paris, România face parte din grupa G, alături de Belgia, Spania şi Uruguay. Formaţiile participante au fost împărţite în opt grupe a câte patru, iar primele două clasate din fiecare serie vor obţine calificarea în optimile de finală. După încheierea partidelor din faza grupelor, echipele clasate pe locurile trei şi patru vor evolua în partide de clasament (pentru stabilirea ierarhiei poziţiilor 17 - 32). Cosmin Constantin a căutat să-i aducă pe elevii săi în vârf de formă pentru Danone Nations Cup. În paralel, puştii de la Academia Hagi au disputat şi primele şase etape ale Campionatului Naţional de Juniori D, ediţia 2016/2017. Acum doi ani, grupa 2002 a Academiei Hagi (antrenor, Constantin Fălină) a ocupat cel mai bun loc din istoria participărilor româneşti la Danone Nations Cup. Turneul final s-a disputat în Brazilia, iar tricolorii s-au situat pe poziţia a şasea.

Ianis Hagi, trei goluri în meciul cu San Marino

Echipa națională Under-19 a României (formată din jucători născuți după 1 ianuarie 1998) a încheiat cu o victorie grupa preliminară de calificare la Turul de Elită, tricolorii neobţinând însă accederea în faza următoare. Jucătorii lui Costel Enache au dispus cu 6-0 (3-0) de San Marino și au încheiat grupa pe locul trei, după Olanda și Norvegia. Jucătorul Viitorului, Florinel Coman, a semnat o dublă, punctând în minutele 23 și 51. Fost fotbalist al echipei constănţene, Ianis Hagi (în prezent, jucătorul Fiorentinei) a punctat de trei ori, în minutele 26, 56 și 81.
Titulari integralişti
În afara lui Florinel Coman, contra lui San Marino au evoluat alți doi fotbaliști de la FC Viitorul (Szabolcs Kilyen și Andrei Ciobanu), dar şi Robert Grecu, format de gruparea constănțeană. Szabolcs Kilyen a jucat fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul. Andrei Ciobanu a fost folosit atacant şi a intrat pe teren în minutul 55. Distribuit şi el atacant, Florin Coman a fost titular integralist. Tiberiu Căpușă (fundaș dreapta) a rămas pe banca de rezerve, Ianis Hagi (mijlocaș ofensiv) a fost căpitanul echipei, iar Robert Grecu (împrumutat la SCM Pitești) a jucat şi el în atac, titular, fiind schimbat în minutul 55.

Benzar şi Răzvan Marin au jucat şi în Kazahstan

FC Viitorul a avut jucători şi în echipa naţională de seniori a României, care a remizat în Kazahstan, 0-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Reprezentanţii Viitorului au fost fundaşul dreapta Romario Benzar şi mijlocaşul Răzvan Marin, care, la fel ca în meciul din Armenia, au fost titulari și au evoluat pe întreaga durată a partidei. Ieri, cei doi au revenit în țară și s-au alăturat lotului FC Viitorul. Celelalte rezultate din etapa a treia a grupei E au fost: Polonia - Armenia 2-1 şi Danemarca - Muntenegru 0-1. Clasament: 1. Muntenegru - 7p, 2. Polonia- 7p, 3. România - 5p, 4. Danemarca - 3p, 5. Kazahstan - 2p, 6. Armenia - 0p. În etapa viitoare, pe 11 noiembrie, se vor disputa confruntările: Armenia - Muntenegru, Danemarca - Kazahstan şi România - Polonia.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii