Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceasuri PNL depistate in Basarabi

ro

26 Nov, 2007 00:00 680 Marime text

Goana dupa voturile alegatorilor continua sa-i determine pe unii membri de partid sau simpatizanti sa ignore prevederile legislatiei in vigoare.

La biroul Electoral Judetean Constanta pentru euroalegeri s-a primit, ieri, o sesizare formulata de reprezentanti ai Partidului Social Democrat din orasul Basarabi. In data de 24 noiembrie, dupa ora la care s-a incheiat campania electorala, social-democratii au semnalat prezenta unei tinere care continua sa faca propaganda pentru Partidul National Liberal. Potrivit procesului verbal intocmit de politistii din Basarabi, Dumitrova Frunza a fost surprinsa in timp ce oferea cadou doua ceasuri avand insemnul electoral al PNL si-i indemna pe oameni sa voteze lista eurocandidatilor propusi de aceasta formatiune. Chiar daca tanara si-a regretat fapta in fata organelor de politie, ea a fost sanctionata cu o amenda contraventionala de 700 lei. Liberalii au apelat si la o alta forma prin care si-au prelungit campania electorala. Astfel, unele persoane au primit pe telefoanele mobile SMS-uri prin care erau indemnate sa voteze cu PNL. In alte doua sectii de votare din municipiile Constanta si Mangalia, au existat semnale prin care alegatorii erau indemnati de reprezentantii sectiilor de votare pentru europarlamentare sa nu plece inainte de a-si exprima si votul pentru referendum. Situatia a fost confirmata si de deputatul PNL Gheorghe Dragomir. El s-a prezentat la sectia de votare nr. 81 si sustine ca a fost intors din drum pentru a-si exprima optiunea vis-a-vi de introducerea votului uninominal pentru desemnarea viitorilor parlamentari. In orasul Medgidia, la sectia de votare nr.246 cabinele erau imbracate in oranj, iar in apropierea locatiei se afla un afis cu seful statului. Social-democratii au incercat si ei sa-si prelungeasca actiunile de promovare a propriilor eurocandidati. Surse din comuna Deleni au sesizat ca, in seara de 24 spre 25 noiembrie, la circa 25 de metri de o sectie de votare banner-ul PSD nu fusese dat jos. Situatia a fost remediata ieri, la primele ore ale diminetii.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii