Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:51 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Veste bună în instanţă pentru un fost primar din judeţul Constanţa. Acum este inculpat

ro

23 Nov, 2017 00:00 516 Marime text
Niculae Marghiol, fostul primar al localităţii Ciocârlia, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la un pas să scape de sub control judiciar. Ieri, Judecătoria Constanţa a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul mai sus precizat. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.
 
În cauză, Niculae Marghiol este acuzat de furt deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor intermediare de alcool - peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât berea şi vinul, peste 300 de litri, şi producerea şi vânzarea, cunoscând că sunt falsificate sau substituite, de vinuri şi produse vinicole care sunt vătămătoare sănătăţii.
 
În rechizitoriul cauzei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că „inculpatul Nicolae Marghiol, în perioada 9.01.2013 - 17.12-2015, folosind forţa fizică şi un buldoexacavator aparţinând Primăriei Cuza Vodă, a decopertat terenul aflat în folosinţa agricolă gratuită a Arhiepiscopiei Tomisului, respectiv Ferma nr. 8 Ovidiu - Nazarcea“. În continuare, Niculae Marghiol, fostul primar al localităţii Ciocârlia, este bănuit că „a sustras mai multe tuburi premo din conducta principală a staţiei de punere sub presiune SPP 2+3 Saligny din amenajarea de irigaţii Carasu - CDMN, aparţinând ANIF - Filiala de Îmbunătăţiri Financiare Dobrogea, creând un prejudiciu de 551.202 lei“.
 
„Inculpatul a deţinut, în crama Ovidiu - Nazarcea, fără a fi antrepozitar fiscal, cantitatea de aproximativ 80.000 de litri de produs lichid, care se încadrează în categoria băuturilor fermentate, altele decât vinuri sau bere. Inculpatul a produs, în crama Ovidiu - Nazarcea, cantitatea de aproximativ 80.000 de litri de produs lichid şi a oferit-o spre vânzare, cunoscând că produsul este falsificat“, conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
După trimiterea în judecată, Niculae Marghiol, fostul primar al localităţii Ciocârlia, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, printre altele, că este „acuzat şi de furtul unor tuburi din Ferma Nazarcea“. „Am document la mână de la ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, să le scot. Am scos aproape 30 de tuburi. Ce furt să fac eu?! Avem de luat 350 de milioane ca salarii. Mi-a dat adeverinţă ca să scot tuburile de acolo. Ce furt am făcut eu?! Dacă mă duceam fără documente… De unde să ştiu eu că terenul este al lor, dar că tuburile nu sunt ale lor?“, a precizat acesta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii